Si nu numai, ca Robertel e cu nitica febra de ieri dimineata, probabil ceva virusel, ce vrea sa ne dea adrenalina de plecare. Nu ca ne-ar lipsi asa ceva.
Lasand asta la o parte, ne pregatim de plecare, vom face sarbatorile de iarna, de anul asta, cu nasii Anei, in Belgia. Avem un munte de geamantane, liste si paraliste, incerc sa nu uit nimic din ce mi-am propus sa iau. Duminica vom avea primul nostru zbor, in familie, primul pt toti! Am emotii, n-o sa mint [hihiih, chiar pe jurnalul meu], dar abia astept sa ajungem acolo!
Doamne ajuta sa zburam cu bine, sa fim sanatosi, toti, sa ne petrecem sarbatori frumoase!
Sa nu uit, un pic raport de la medic, control de rutina:
Robert: 4 ani si 6 luni, 110 cm si 19,5 kg
Ana: 1 an si 11 luni, 91 cm si 13,5 kg.
Si un mic edit, o perluta de Robert: noi, parintii am evitat sa spunem cuvantul "tigan", sa facem referiri negative etc, am zis sa nu-i cream prejudecati si mai ales, sa nu ne facem si faca de rusine :)
Dar..a venit mamaie in vizita si din 2-3 vorbe, intr-o poveste de seara, Robert are acum notiunea de "tigan=ceva foarte rau, hot". Noi, parintii nu prea stim cum s-o dregem.
Azi, inainte de nani, ma intreaba Robert daca tiganii fac ceva rau, ce fac ei? Ii zic ca tiganii nu fac ceva rau, nu fac ceva deosebit, sunt oameni, ca mine, ca el, ca tati si ca Ana. Sta si se gandeste si apoi imi spune, luminat: Aaaa....am inteles, sunt doar oameni costumati!! [in tigani]
vineri, 21 decembrie 2012
joi, 13 decembrie 2012
12.12.2012
E o zi frumoasa, numeric, ma refer. Dar nu numai...
Revin sa povestesc ziua de azi, ca e musai.
Dimineata ne-am pomenit cu o zapada de aia, de abia se vedeau masinile in parcare, imbrac barbatii gros, ii inarmez cu lopata, manusi, perii si jos sa deszapeziti masina si s-o tuliti spre gradinita, respectiv job. Ma uitam cu Anucu de sus, i-am vazut pe langa masina si-n secunda 2 nu mai erau! Tati a luat sania si a dus copilul din dotare la gradinita cu saniutza, apoi s-a intors si a muncit sa urneasca Skoditza din zapada.
Drumul spre gradinita, la pranz, cu Ana a durat ani si ani. Ana era un pas in zapada, unul jos, unul inapoi, unul inainte, doi in brate. Nu am putut lua carutul, ca abia era o potecuta de 30 cm, cat s amearga oamenii in sir indian.
Drumul inapoi a fost impartit in jumatate - jumatate Robert a mers prin cei mai mari nameti si cealalta jumatate a plans isteric ca i-a intrat zapada in bocanci, se udase ciorapul si inghetase. Cu plansete am ajuns acasa, pus ciorapei grosi si ne-am linistit cu un tinut in brate.
Pe seara, am dat o fuga sa luam cadouri pentru un copilas dragalas, am ajuns inapoi tarziu, dar tati tot a vrut sa-l ia pe Robert la o tura cu sania. Peste 30 minute au urcat, Robert avea niste obrajori, de jurai ca-s pictati cu tempera. A zis ca doar cu un ceai foarte cald isi mai poate reveni din frig.
Si cu asta am povestit ziua de 12.12.2012, cum ziceam, o zi prea frumoasa numeric sa nu fie bifata in agenda.
Revin sa povestesc ziua de azi, ca e musai.
Dimineata ne-am pomenit cu o zapada de aia, de abia se vedeau masinile in parcare, imbrac barbatii gros, ii inarmez cu lopata, manusi, perii si jos sa deszapeziti masina si s-o tuliti spre gradinita, respectiv job. Ma uitam cu Anucu de sus, i-am vazut pe langa masina si-n secunda 2 nu mai erau! Tati a luat sania si a dus copilul din dotare la gradinita cu saniutza, apoi s-a intors si a muncit sa urneasca Skoditza din zapada.
Drumul spre gradinita, la pranz, cu Ana a durat ani si ani. Ana era un pas in zapada, unul jos, unul inapoi, unul inainte, doi in brate. Nu am putut lua carutul, ca abia era o potecuta de 30 cm, cat s amearga oamenii in sir indian.
Drumul inapoi a fost impartit in jumatate - jumatate Robert a mers prin cei mai mari nameti si cealalta jumatate a plans isteric ca i-a intrat zapada in bocanci, se udase ciorapul si inghetase. Cu plansete am ajuns acasa, pus ciorapei grosi si ne-am linistit cu un tinut in brate.
Pe seara, am dat o fuga sa luam cadouri pentru un copilas dragalas, am ajuns inapoi tarziu, dar tati tot a vrut sa-l ia pe Robert la o tura cu sania. Peste 30 minute au urcat, Robert avea niste obrajori, de jurai ca-s pictati cu tempera. A zis ca doar cu un ceai foarte cald isi mai poate reveni din frig.
Si cu asta am povestit ziua de 12.12.2012, cum ziceam, o zi prea frumoasa numeric sa nu fie bifata in agenda.
luni, 10 decembrie 2012
Patru ani si jumatate de Robert
In primul rand "La multi ani cocolosh drag! Sa cresti mare, sanatos, frumos si norocos!" Nu cred ca strica si un LMA asa, la mijloc de an! Deci, sa ne traiesti, iubire!
Ce face un baietel de patru ani si jumatate?
- il asteapta in fiecare zi pe Mos Craciun, azi dimineata s-a trezit si era nins peste tot si mi-a spus "asta inseamna ca vine Mos Craciun?";
- duce virozele pe picioare, a evoluat in bine, multumim lui Doamne - Doamne, ca nu s-au mai agravat, ca-n trecut, doar mucisori care dureaza zile si saptamani in sir
- face LEGO cu tati, construieste frumos, dupa instructiuni;
- merge la gradinita vesel, face dansuri si merge la inot (cel din urma, din motive de profesor care l-a fortat putin, adica i-a scos aripioarele, cred ca se va suspenda cateva luni, pana ii va reveni cheful);
- mananca normal, chiar si putine fructe, "nepreferatele" lui;
- doarme bine, cu putin scrasnit din dinti, dar parca mai putin in ultima vreme (doarme langa mami sau langa Ana, patutul lui de baiat nu-i mai place, din cauza ca nu-i place sa stea singur in el);
-ii place sa i se citeasca povesti, adora sa-i fie citite pana la sfarsit, are o carte preferata "Peter Pan", pe care a redescoperit-o de cand cu desenul "Jake si piratii din Tara de Nicaieri", daca ii este citita pana la capat, cititorul este rasplatit cu o tona de pupici si imbratisari;
- face prajituri cu mami, adora sa sparga oualele, sa amestece faina, zaharul si mai ales sa guste aluatul crud!
- scoate perle frumoase, ex. despre cizmele mele: mami, de ce pantofii tai au pantaloni?
- isi iubeste surioara, o pupa, se joaca cu ea, chiar daca o mai si cearta si trimite la colt, chiar daca ii mai smulge jucariile din manute, este draga mea si frumoasa mea, e a noastra!;
Ce nu face un baietel de patru ani si jumatate?
- nu vrea sa scrie litere, cifre, nu vrea sa deseneze, decat foarte putin si foarte "personalizat";
- nu vrea sa repete in grupa, la gradinita cantece si poezii, desi bag seama, ca de retinut le retine;
- nu are rabdare mare in activitati, se plictiseste foarte repede.
Jucaria preferata la patru ani si jumatate ?
- o masinuta mov, care indiferent cat de tare s-a stricat, e adorata!
-trenuri, sine, pasaje
-lego.
Esti.... un iubit!!!!
miercuri, 5 decembrie 2012
Il asteptam pe Mos Nicolae
Da, avem casuta curata (cat se poate de), avem ghetutele aliniate la usa, foarte lustruite si ne pregatim sa-l asteptam. E primul Mos pe care il asteapta si Ana, desi nu stie ea exact ce si cum, dar se bucura enorm de bucuria lui Robert si e foarte incantata.
Robert a cerut, in mod repetat un singur lucru - o masinuta roz, explicatia: e singura care imi lipseste!
Boooon, o masinuta roz! Pare simplu, dar nu e un job deloc usor pentru Mosu'. Adica....aproape contradictie in termeni, "roz"=de fetite si "masina" = de baieti. Nah, combina-le Mosule Nicolae!! Dupa ce am observat ca Mosul are a hard time findind it am incercat sa sugerez alte cadouri posibile. Neah, s-a lasat cu suparare mare, mare!! Asa ca, aseara, pe inserat, ma suna mosul ca in hypermarket, a gasit o ultima masinuta foarte, foarte roz! Am fost asa fericiti amandoi, imaginandu-ne si fericirea micului print cand o va gasi in ghetute!
Ana anul asta nu a cerut nimic! Cred ca e ultimul an cu asa superoferta, simt ca de la anul....va fi cu cereri! Am mirosit, insa, ca va primi un mini bebelus dragut, moale si parfumat. Si baietel!
Are are acum 1 an si aproape 11 luni, continua sa ma faca sa zambesc singura, sa vreau sa urlu in gura mare "te ador!!! te ador!!". Vorbim amandoua, imi raspunde, imi spune ce o doare, cine a suparat-o, acum 5 minute le faceam suc de portocale la bucatarie si am zis "au!" (ca m-am lovit de un sertar), la care ea zice, asa, natural, automat "te doaie, mami?" O minune de fetita, asta esti!!! TE ADOR!
Am petrecut Sf. Andei, ziua de 1 decembrie la munte, langa Brasov, puii s-au simtit minunat, nu au lasat mucii sa le strice veselia, au alergat prin sala enorma de mese, am vizitat toti 4 (ultima data a fost vizitat cand avea Robert 5 luni) Castelul Bran, am fost la o zi de balaceala la "Paradisul acvatic", ne-am plimbat pe strada pietonala din Brasov - Republicii, a fost frumos, chiar daca obositor. Obositor, mai ales pentru Robert, care in seara cu plimbarea lunga a plans de durere de picioare, spunea ca nu vreau sa ating pamantul cu picioarele, pentru ca se vor strica! Niste iubiri!!!
Inca ceva pt fila de jurnal de azi - aseara, inainte de nani, eram toti patru in pat, era veselie asa si Robert zice ca el nu vrea sa se faca mare ca tati; el vrea sa ramana Robert, sa fie mereu asa! Mi-a fost drag de el, mi-a placut ca a fost cumva o marturisire a faptului ca e fericit, la el e mai greu de zis daca e mreu fericit, ca e mai suparici asa, de felul lui. Dar aseara a fost super dulce!
Ma duc sa-l astept pe Mos Nicolae!
cateva amintiri:
Robert a cerut, in mod repetat un singur lucru - o masinuta roz, explicatia: e singura care imi lipseste!
Boooon, o masinuta roz! Pare simplu, dar nu e un job deloc usor pentru Mosu'. Adica....aproape contradictie in termeni, "roz"=de fetite si "masina" = de baieti. Nah, combina-le Mosule Nicolae!! Dupa ce am observat ca Mosul are a hard time findind it am incercat sa sugerez alte cadouri posibile. Neah, s-a lasat cu suparare mare, mare!! Asa ca, aseara, pe inserat, ma suna mosul ca in hypermarket, a gasit o ultima masinuta foarte, foarte roz! Am fost asa fericiti amandoi, imaginandu-ne si fericirea micului print cand o va gasi in ghetute!
Ana anul asta nu a cerut nimic! Cred ca e ultimul an cu asa superoferta, simt ca de la anul....va fi cu cereri! Am mirosit, insa, ca va primi un mini bebelus dragut, moale si parfumat. Si baietel!
Are are acum 1 an si aproape 11 luni, continua sa ma faca sa zambesc singura, sa vreau sa urlu in gura mare "te ador!!! te ador!!". Vorbim amandoua, imi raspunde, imi spune ce o doare, cine a suparat-o, acum 5 minute le faceam suc de portocale la bucatarie si am zis "au!" (ca m-am lovit de un sertar), la care ea zice, asa, natural, automat "te doaie, mami?" O minune de fetita, asta esti!!! TE ADOR!
Am petrecut Sf. Andei, ziua de 1 decembrie la munte, langa Brasov, puii s-au simtit minunat, nu au lasat mucii sa le strice veselia, au alergat prin sala enorma de mese, am vizitat toti 4 (ultima data a fost vizitat cand avea Robert 5 luni) Castelul Bran, am fost la o zi de balaceala la "Paradisul acvatic", ne-am plimbat pe strada pietonala din Brasov - Republicii, a fost frumos, chiar daca obositor. Obositor, mai ales pentru Robert, care in seara cu plimbarea lunga a plans de durere de picioare, spunea ca nu vreau sa ating pamantul cu picioarele, pentru ca se vor strica! Niste iubiri!!!
Inca ceva pt fila de jurnal de azi - aseara, inainte de nani, eram toti patru in pat, era veselie asa si Robert zice ca el nu vrea sa se faca mare ca tati; el vrea sa ramana Robert, sa fie mereu asa! Mi-a fost drag de el, mi-a placut ca a fost cumva o marturisire a faptului ca e fericit, la el e mai greu de zis daca e mreu fericit, ca e mai suparici asa, de felul lui. Dar aseara a fost super dulce!
Ma duc sa-l astept pe Mos Nicolae!
cateva amintiri:
la Castelul Bran
Cand o intrebi "cine e frumoasa/ unde e Ana?" se arata pe sine cu degetelul si zice "Uite, moasa / Ana!"
joaca mare in camera unde luam masa
dimineata, se aseaza prima pe scaun, desi ...papa cat o vrabiutza balerina
in dimineata de 3 decembrie, prima zapada pe anul asta
joi, 29 noiembrie 2012
Pe Fast Forward spre 2 ani
E incredibil cum se micsoreaza timpul, abia mai pot sa mai completez o pagina de jurnal aici. Viteza, viteza, viteza...
Sa speram ca intre examenul lui mami de azi (ce va capata si diploma de inspector resurse umane) si plecarea in Belgia de sarbatori sau reinceperea serviciului, sa mai recuperez din raportul mamicesc de aici.
Maine plecam la munte, din nou la Cristian, langa Brasov, sa speram ca ne va lasa noua raceala adusa de Robert si "furat" si de Ana. Pot sa spun ca la o noua pana de curent, nu o sa se mai sperie Robert, ca avem atatea lumanari de la Ana....ohohohoho!!!
[pauza de mers la gradinita si recuperat baietel inotator]
Asa, recuperat copil obosit frant de la gradinita si inot, l-am adus acasa, unde a papat 2 clatite facute de Buni, desi erau cu gem de prune, nu cu miere, cum dorea maraici.
Anucul mic s-a facut mare, chiar o ascultam cum se juca acum vreo 2 ore in spatele meu, cu Buni, si ma gandeam ce copil minunat e! Da, e foarte, foarte solicitanta, trebuie sa-i acorzi atentia maxim, nu merge cu jumatati de masura, ca iti zice de la obraz haide,mami, haide, mami!! Dar, da, e minunata, e atat de fericita cand te joco cu ea, cand o intrebi, ii place sa stie sa-ti raspunda, e vesela, canta si danseaza si zilele trecute am avut o revelatie nu tace decat cand doarme!
Revenim cu transmiterea dupa examen!
Sa speram ca intre examenul lui mami de azi (ce va capata si diploma de inspector resurse umane) si plecarea in Belgia de sarbatori sau reinceperea serviciului, sa mai recuperez din raportul mamicesc de aici.
Maine plecam la munte, din nou la Cristian, langa Brasov, sa speram ca ne va lasa noua raceala adusa de Robert si "furat" si de Ana. Pot sa spun ca la o noua pana de curent, nu o sa se mai sperie Robert, ca avem atatea lumanari de la Ana....ohohohoho!!!
[pauza de mers la gradinita si recuperat baietel inotator]
Asa, recuperat copil obosit frant de la gradinita si inot, l-am adus acasa, unde a papat 2 clatite facute de Buni, desi erau cu gem de prune, nu cu miere, cum dorea maraici.
Anucul mic s-a facut mare, chiar o ascultam cum se juca acum vreo 2 ore in spatele meu, cu Buni, si ma gandeam ce copil minunat e! Da, e foarte, foarte solicitanta, trebuie sa-i acorzi atentia maxim, nu merge cu jumatati de masura, ca iti zice de la obraz haide,mami, haide, mami!! Dar, da, e minunata, e atat de fericita cand te joco cu ea, cand o intrebi, ii place sa stie sa-ti raspunda, e vesela, canta si danseaza si zilele trecute am avut o revelatie nu tace decat cand doarme!
Revenim cu transmiterea dupa examen!
marți, 6 noiembrie 2012
Ana buba, mami!
Draga Ana,
Cred ca te-am dezamagit! In engleza, daca as fi scris postarea, ar fi sunat mai bine I've let you down! Exact down! Vreau sa stii, daca iti ramane o cicatrice sub barba, ca de acum dateaza, mai exact de acum 2 zile, o zi si cateva ore. (intre timp, nu mai e vorba de 2 zile, ca mami nu a fost in stare sa posteze mai repede aceasta foaie de jurnal)
Esti curioasa, vrei sa stii tot, sa atingi tot, asa ca uneori mai uit sa ma preocup mai mult de siguranta ta si ma invalui si eu in joaca ta, te las uneori sa intri tu in "joaca" mea, chiar daca uite, joaca mea nu a fost sigura pentru tine. Te-am lasat sa te urci pe un scaunel mic, sa poti ajunge si tu sa vezi ce fac eu pe masa de bucatarie, cum arata spanacul proaspat si cum se simte, cum miroase. Of, un singur pas a trebuit, un pasulet mic de-al tau sa fie pus gresit si sa cazi. Te-am vazut parca cu incetinitorul cum cazi, am stiut instant ca va fi ceva grav, stiam ca din cazatura asta te vei lovi rau, ma gandeam la cap de gresie, dar ai nimerit cu barbia in marginea scaunelului. Ai nimerit o taietura urata la barbie.
Vreau sa-ti spun ca ai fost foarte curajoasa, ca nu ai plans mult, ai fost mai curajoasa decat mami, care s-a pierdut tare de tot si parca i-au trebuit ani sa gaseasca plasturele ala.
Ai fost curajoasa si odata ajunsa la spital, le-ai aratat doamnelor de acolo, care e Mickey, care e Minnie, care e Winnie... de plans, da ai plans, de durere, de frica mare, ca erai singura cu niste straine care iti umblau fix la "buba". Ai revenit la mami in brate uda leoarca la cap, suspinand si gafaind. Peste cateva minute, i-ai "povestit" cu lacrimi si lui tati ce ai patit.
A fost o mare sperietura, pentru tine, pentru noi, dar cred ca bubitza merge spre bine, joi o sa mergem la alt spital sa scoatem atele, sper sa fie usor ca un fulg, sa nu te doara, sperie prea tare, oricum, de data asta voi fi langa tine.
Later edit: Aseara, 8.11 am mers la scos firutzele, s-ar putea sa nu ramana totusi nicio amintire despre urata cazatura. Pisicuta mica, ai fost tare curajoasa!
Cred ca te-am dezamagit! In engleza, daca as fi scris postarea, ar fi sunat mai bine I've let you down! Exact down! Vreau sa stii, daca iti ramane o cicatrice sub barba, ca de acum dateaza, mai exact de acum 2 zile, o zi si cateva ore. (intre timp, nu mai e vorba de 2 zile, ca mami nu a fost in stare sa posteze mai repede aceasta foaie de jurnal)
Esti curioasa, vrei sa stii tot, sa atingi tot, asa ca uneori mai uit sa ma preocup mai mult de siguranta ta si ma invalui si eu in joaca ta, te las uneori sa intri tu in "joaca" mea, chiar daca uite, joaca mea nu a fost sigura pentru tine. Te-am lasat sa te urci pe un scaunel mic, sa poti ajunge si tu sa vezi ce fac eu pe masa de bucatarie, cum arata spanacul proaspat si cum se simte, cum miroase. Of, un singur pas a trebuit, un pasulet mic de-al tau sa fie pus gresit si sa cazi. Te-am vazut parca cu incetinitorul cum cazi, am stiut instant ca va fi ceva grav, stiam ca din cazatura asta te vei lovi rau, ma gandeam la cap de gresie, dar ai nimerit cu barbia in marginea scaunelului. Ai nimerit o taietura urata la barbie.
Vreau sa-ti spun ca ai fost foarte curajoasa, ca nu ai plans mult, ai fost mai curajoasa decat mami, care s-a pierdut tare de tot si parca i-au trebuit ani sa gaseasca plasturele ala.
Ai fost curajoasa si odata ajunsa la spital, le-ai aratat doamnelor de acolo, care e Mickey, care e Minnie, care e Winnie... de plans, da ai plans, de durere, de frica mare, ca erai singura cu niste straine care iti umblau fix la "buba". Ai revenit la mami in brate uda leoarca la cap, suspinand si gafaind. Peste cateva minute, i-ai "povestit" cu lacrimi si lui tati ce ai patit.
A fost o mare sperietura, pentru tine, pentru noi, dar cred ca bubitza merge spre bine, joi o sa mergem la alt spital sa scoatem atele, sper sa fie usor ca un fulg, sa nu te doara, sperie prea tare, oricum, de data asta voi fi langa tine.
Later edit: Aseara, 8.11 am mers la scos firutzele, s-ar putea sa nu ramana totusi nicio amintire despre urata cazatura. Pisicuta mica, ai fost tare curajoasa!
luni, 29 octombrie 2012
Sfaturi despre bebelușeală
Mi-a placut asa de mult articolul asta de blog, ca simt nevoia sa-l dau, ca citat, aici, mi-e teama ca daca pun un link, la un momemnt dat poate autoarea il sterge sau ..cine stie..
"Sfaturi despre bebelușeală
de Printesa Urbana ·
1. Dormi acum, că după ce se naște nu mai apuci. Și-o să-ți pară rău că nu faci cum îți zic.
ADEVĂRAT
Deși ziceam Aha, lăsați, nu știți voi ce rău e să fii gravidă cum sînt eu, nu pot să dorm că mă doare spatele din cauza burții și am reflux dacă mă întind, cît de rău poa să fie etc etc, ei bine după primele cinci nopți după naștere fără pic de somn, aș fi dormit și în picioare cu un armăsar în spinare, păcat că nu se mai poate, că bebelușul vrea mîncare-plimbare-schimbare-mîncare-plimbare și hormonii îți dau bice, așa că următorul somn bun de trei ore legate s-a întîmplat la vreo 2 luni și ceva de la naștere. Deci da, acum îmi pare rău că n-am făcut cum mi s-a zis. Oricît de nasoală e sarcina, e musai să dormi. Că după, nu se mai poate. Pur și simplu. O vreme îndelungată.
2. Fă acum tot ce-ți vine, că după ce se naște nu mai apuci.
ADEVĂRAT
Deşi înainte ziceam haide bre cum e posibil să nu ai vreme să te speli pe cap, da ce, ai nevoie de 8 ore libere pe zi pentru asta?? cam cît de rău poa să fie să nu apuci să stai în duş 5 minute? ei bine, ATÎT de rău e! Ziceam eu că-s organizată, că o să am un copil bun, că să vezi cum o să am eu timp şi de-o tavă de prăjituri, şi de spălat pe cap, şi de făcut curat, ba chiar şi de cico în oraş ocazional etc etc. Aham. O naivă. Am născut şi pac, gata. Nu mai e timp de nimic. Cît stă copilul cuminte în pat, tu pui la spălat rufele copilului. În restul timpului stai cu copilul în braţe, îl hrăneşti, eşti cu el p-afară, îl adormi sau îl speli. Cît el doarme, fie dormi şi tu, fie stai să-ţi faci liste cu ce mai ai de făcut data viitoare cînd copilul mai doarme. IT IS THAT BAD. Şi încă staţi aşa, că puica mea încă stă unde-o pun, nu vreau să mă gîndesc ce urmează cînd o lua-o de-a buşilea p-aici.
Deci aşa e. După ce naşti, nu mai apuci, nu mai vrei, nu mai poți din tot soiul de motive. Mă bucur că am ieșit în ultimele luni de sarcină, că am fost la filme, la lansări, că m-am văzut cu prietenii. Căci iată, într-o jumătate de an cu bebelușă, n-am fost niciodată la film, la pizza, la cumpărături pe îndelete, și nu m-am mai văzut niciodată cu 99% dintre prieteni.
3. Ai răbdare, o să doarmă/mănînce. Orice ar fi, din multe puncte de vedere copilul tău e ca toți copiii. O să treacă.
FOARTE ADEVĂRAT
În multe momente de cînd s-a născut SofSof am avut impresia că ea e altfel. Că nu mănîncă bine. Că vomită prea mult, prea des. Că prea ne chinuim s-o adormim. Că la ea n-o să meargă nimic din ce a mers la alții. Primele săptămîni au fost cumplite, pentru că ea plîngea mult din cauza refluxului și noi ne urcam pe pereți că nu știam s-o ajutăm. Nu avea un program. Dormea puțin, mînca haotic. Apoi am învățat să am răbdare. Și a apărut și programul. Și liniștea. A dispărut plînsul. Am început să funcționăm împreună.
4. Las c-o să vezi tu cum o să umpli universul de poze cu ea.
NUP.
Am poze cu ea, niște mii. Îi fac cel puțin o poză pe zi, în unele zile îi fac 100. Dar le păstrez pentru noi. Nu mi-a canibalizat identitatea. Nu am pus poză cu ea în locul pozei mele de la profilurile de FB, TW, YMSGR, nu că ar fi ceva în neregulă cu asta. Pe blog am pus numa vreo cinci poze cu moaca ei, poate mai încolo o să pun mai multe, nu ţin musai s-o expun dar nici nu mi-am propus s-o ţin la secret toată viaţa. Mă las să fiu spontană. Pe FB am făcut un album cu poze cu ea, e vizibil doar oamenilor pe care îi cunosc măcar binişor. Am pus acolo vreo 30 de poze.
5. O să te îneci în diminutive și voci pițigăiate.
IAR NU.
Boala asta nu m-a prins. Vorbesc cu copilul normal. E drept că fantasmez o grămadă, dar nu cu diminutive. Veveriță nu e diminutiv, da?
6. O să rămîi singură. Prietenele fără copii or să se rezume la a-ți da like ocazional pe FB.
CAM DA, DIN PĂCATE.
Dar e ok, înțeleg de ce se întîmplă asta, probabil și eu am reacţionat la fel la un moment dat cu prietenele mele. Probabil în timp se remediază situația, te apropii de familii cu copii de vîrsta alor tăi și reiei socializarea de unde ai lăsat-o.
7. O să te îngropi în sfaturi. Toată lumea o să știe mai bine ca tine ce îi trebuie copilului tău. Pentru că oricine a crescut măcar un plod, chiar şi dacă asta s-a întîmplat acum 65 de ani, e profesor doctor în Creşterea Copilului Tău.
OHOOO, DA, FOARTE ADEVĂRAT.
Și cumva e foarte bine că e așa, marea de sfaturi e bună că ai de unde pescui ce ți se potrivește. Important e să nu te îneci în ea şi să ştii să alegi cu penseta ce e bun fără să te umpli de nervi în proces şi fără să dai cu bîta-n capul celor care lansează idei şi opinii neavenite sau pur şi simplu proaste. Sfaturile solicitate sînt mană cerească pentru o mamă nedormită, hormonată, stresată. Cele nesolicitate pot deveni agasante, dar privite la rece, și ele-s de folos la un moment dat.
Despre sfaturile aruncate pe stradă de necunoscuți, gen o să răcească o să cadă o să se sufoce osă osă osă dacă mai stă multă vreme cu tine care clar eşti varză, de astea nici nu vorbim, bine?
8. O să spargi munți de bani pe lucruri roz și drăgălașe.
NTZ.
Sofia are cîteva rochii, dar sînt toate primite. Și niciodată purtate. Nu prea are rost să îmbraci în rochie un copil care încă stă numai culcat pe spate. Eu dau banii pe ciorapi groși și bodyuri de bumbac. Practice, deloc musai frumoase. Evit rozul, că se pătează. Prefer verdele închis și dungile băiețești. De fapt, dacă mă uit la mine-n dulap, înțeleg de unde lipsa de chef și interes pentru lucruri drăgălașe. Sper s-o învețe ta-su cum e treaba cu cuteness-u, că de la mine nu prea are ce prinde pe zona asta. Eu am fost întotdeauna băiețoasă. Treabă de bun augur pentru bugetul familiei şi pentru colocatarii mei (adicătelea de exemplu eu ocup în dulap patru rafturi de haine, Omu ocupă şapte). N-am treabă cu bijuterii, poşete, pantofi cu toc, fundiţe şi mărgele.
9. O să te smintești de singurătate și plictiseală.
NU PREA. UNEORI.
Astea 6 luni au fost foarte frumoase. Ba nu. Primele două au fost cumplite. Nesomnul m-a făcut neom. Nici nu prea mai țin minte cum a fost. Dar ultimele 4 luni mi-au plăcut mult. Avem un program amîndouă, ne plimbăm mult doar noi, îi povestesc lucruri, îi cînt, ea îmi zîmbește, o simbioză minunată. Sigur că uneori îmi lipsesc conversațiile cu adulți. Și taskuri intelectuale ceva mai solicitante decît scurmatul în scutece după semne de succes al diversificării. Dar în majoritatea timpului, mă simt ca într-o vacanță. Abia aștept dimineața să-i văd moaca, abia atept seara să ieșim, abia aștept noaptea s-o simt cum adoarme sub mîna mea încălzită de căpșorul ei blond.
10. O să-ți cadă părul și sînii. Care mai de care mai jos.
PARȚIAL ADEVĂRAT.
Părul e palancă la pămînt. Las în urma mea o urmă de plete roșcate mai ceva ca un animal mic care năpîrlește. Iar după duș cu greu văd covorașul de pe fundul căzii. În primele cinci luni de alăptat n/a căzut deloc, am fost cît p-aci să mă dau mare că iaca, MIE NU MI-A CĂZUT PĂRUL DE LA ALĂPTAT ȘI NICI DE LA SARCINĂ, noroc c-am tăcut. În sarcină mi s-a îndesit mult părul, ba chiar căpătase așa un volum d-ăla dubios, și nici nu se mai îngrășa atît de repede. Acum însă gata, părul meu își scoate pîrleala, sau mai bine zis năpîrleala, și pleacă spre capete mai bune ca al meu. Noroc că de curînd m-am tuns serios, barem să nu se mai strîngă bebelușa de gît cu ditamai șuvițele care-i rămîn în pumnișori după ce mă drăgălește cum știe ea mai bine.
Sînii sînt încă la locul lor, thank you very much.
11. O să afli ce înseamnă frica.
FOARTE ADEVĂRAT, DIN PĂCATE
Eu nu-s genul panicos, n-am fost niciodată. Nu m-am dus vreodată peste ea să văd dacă mai respiră noaptea. Nu-i iau temperatura decît dacă am motive să bănuiesc c-ar avea febră. Nu-s ipohondră, nici cu mine, nici cu ea. Nu caut semne c-ar fi ceva în neregulă cu ea, cum face ta-su. Aoleu da de ce are un mm de piele neagră în buric, de ce nu stă încă în fund, de ce are fontanela aşa mare. Eu o văd că e veselă, că mănîncă, reacţionează frumos la tot şi la toate, mă uit la ea şi ştiu că e bine. E drept că refluxul ăsta ne-a cam încercat şi încă mai avem de tras, dar ŞTIU c-o să fie bine.
Panici mari am mereu. Boli grave. Cancer. Prima febră. Prima enterocolită. Prima criză de personalitate. Primul Te urăsc. Primul venit acasă după miezul nopţii. Mi-e teamă c-o să moară. C-o să mor eu. Mi se face rău de la ficat cînd îmi trec gîndurile astea prin cap. Nu le chem, nu le cultiv. Dar uneori, cînd mi se înmoaie genunchii de dragul ei, mi se face teribil de frică. E parte din dragostea asta dureroasă de mamă. Cred că în timp înveţi să trăieşti cu asta. Nu e genul de lucru care să mă ţină trează nopţile. Doar mă scutură din cînd în cînd, ca să-mi aducă aminte s-o strîng mai tare-n braţe.
12. O să înveţi ce înseamnă RĂBDAREA.
OHOOO, DA
Cînd te chinui s-o adormi şi ai încercat tot, şi ea pică de somn, dar totuşi refuză să adoarmă, îi cînţi şi o plimbi şi ea nu pare să vrea altceva decît să te pocnească peste ochi, o dată, de zece ori, de cinzeci de mii de ori, cînd aruncă pe jos jucăria, apoi urlă după ea, apoi repetă schema de o sută de ori, cînd ţipă de foame, şi după cinci salturi prin casă îi aduci mîncarea sub nas doar ca s-o poată lipi de televizor, nu înainte de a o molfăi bine, ei da, înveţi ce e răbdarea. Lucrurile care te enervau înainte acum devin excursii de plăcere. Ah, mă duc pînă la vecinul de jos să-l ajut să dea cu picamăru, stai tu cu copilul cinci minute, te rog. Îl culci tu azi? Că eu mă duc să aţipesc puţin la concertul ăsta heavy metal, ai te pup! Sau dă-i tu să mănînce la prînz, eu merg să număr boabele de mazăre din cisterna aia de dimensiunea unei nave spaţiale, m-a rugat o prietenă.
Cam aşa. Ziceţi că n-am dreptate."
Articol original aici, de pe blogul Printesei urbane
O sa fac si eu un joculet al meu, o varianta a mea a acestui articol. Simt ca se apropie de sfarsit perioada in care am putut sa stau asa mult timp nas in nas cu ei, sa ne iubim maxim, sa ne declaram de toate, sa ne ascundem, sa ne prindem, simt, simt atat de multe, ca trebuie sa le scriu si eu, ca si eu e om!
1. Dormi acum, că după ce se naște nu mai apuci. Și-o să-ți pară rău că nu faci cum îți zic
Adevarat!
Cu mentiunea ca somnul ala bunut de dinainte de nasterea primului copil e rara avis, cu care nu prea m-am mai intalnit, poate doar in cele 2 luni cat am stat acasa, inainte de nasterea Anei, cand ma culcam cot la cot cu Robert la pranz, luam o carte din colectia Adevarul si in final dormeam si eu ca cei doi prunci (unul langa mine, unul in burtica mea). De atunci nu am mai intalnit aceasta pasare rara, dar o voi aprecia spre pensie, cred.
2. Fă acum tot ce-ți vine, că după ce se naște nu mai apuci.
Cat de adevarat!
Nu mai apuc sa fac bai in cada sau dusuri mai lungi de 5 minute, nu mai apuc sa ma demachiez seara, cand somnul adanc in care pic pare o decizie mai buna decat lipsa de riduri de mai tarziu... plus ca in fiecare dimineata (ei, alea in care-s machiata, deci...rare)...e o dimineata de Halloween!
Nu mai apuc nimic, de la a ma programa la doctori, la banalitati gen vazut filme preferate.
3. Ai răbdare, o să doarmă/mănînce. Orice ar fi, din multe puncte de vedere copilul tău e ca toți copiii. O să treacă.
Tot foarte adevarat!
Abia acum realizez asta, as fi putut jura, acum vreo 4 ani, aproape, ca Robert nu va manca niciodata! Ca nu va dormi niciodata! A trebuit sa descoper singura ca nu, nu copil sanatos nu moare de foame cu mancarea langa el, descoperire foarte utila, pentru ca la bebelina am fost scutita de nervi, de frustrare, am asteptat sa vrea si ea sa manance.
4. Las c-o să vezi tu cum o să umpli universul de poze cu ea
Da, da, recunosc!
Eh, mai apar si eu in poza de profil de Facebook, dar in rest, ei sunt peste tot! Poze multe, mii, imi place sa le fac poze, sa le vad si revad, sa simt o oarecare intepatura spre durere nostalgica, cand vad cat de repede cresc, cum se schimba de parca is fetzi din povesti.
5. O să te îneci în diminutive și voci pițigăiate.
Eh, nu prea!
Nu ma inec, nu prea folosesc diminutive, nici nu ma deresc la maxim, ca nu-s chiar in armata, dar vorbesc normal, cred. Voci pitigaiate am prestat cand era Robert mic, citisem ca ei rezoneaza bine cu nivelul pitigaiat de voce. Acum vorbim normal, dar dulce, moale, frumos.
6. O să rămîi singură. Prietenele fără copii or să se rezume la a-ți da like ocazional pe FB.
Nu, un NU hotarat!
Nu-s deloc singura, desi mi s-a cam taiat din socializare. Dar, incepand cu nasterea lui Robertel, incepand cu plimbarile din parc, am inceput sa am o viata mult mai plina, mi-am facut multe prietene, am observat cat de usor e sa vorbesti, sa intri in vorba, cand te unesc aceleasi bube/colici/papa/caca. In perioada asta mi-am facut cele mai multe prietene din viata mea, prietene si prietenii care au rezistat si rezista (desi de coafura nu se mai pune problema), ne-am inrudit, innashit, am suferit pentru bolile copiilor lor, asa cum ele mi-au oferit un umar si o vorba buna, la nevoie.
Prietenele fara copii...mdea, dar depinde de relatie, de profunzimea ei, pe unele nu le-am pierdut deloc, altele... nu mai sunt nici la nivel de "like" pe FB. Ei, ca-n viata!
7. O să te îngropi în sfaturi. Toată lumea o să știe mai bine ca tine ce îi trebuie copilului tău. Pentru că oricine a crescut măcar un plod, chiar şi dacă asta s-a întîmplat acum 65 de ani, e profesor doctor în Creşterea Copilului Tău.
O, da! Da, bifat! Sfaturi, bifat!
Dar nu la nivel suparator! Nu, poate pentru ca am facut copilul la 28 ani, destul de coapta la cap si pregatita sa-l am, poate pt ca am citit, am cautat, am mers la cursurile First bebe, sa ma invete doctori, asistente cum se spala bebe, cum se curata un nas, un buric, deci cred ca am inspirat ceva incredere, ca nu am fost foarte acoperita cu sfaturi.
In schimb, din ce in ce in mai mult, ma regasesc in partea celalata, experienta asta cu doi copii, cu bube multe, muci, gaturi rosii, constipari si rasconstipari, pete albe si altele, ma fac sa sra imediat cu sfatul, cu povestea, cu experienta, incerc sa ma abtin si nu-mi iese deloc. "Baba sfat" m-am facut!
8. O să spargi munți de bani pe lucruri roz și drăgălașe
Adevarat si neadevarat!
Da, sparg bani pe hainute, oricat as avea, as cumpara numai hainute, iubesc hainele de copii, le iubesc! Dar nu roz! Am inceput cu cele de baietel, acum si de fetita, dragalase pana la cer si inapoi, nu neaparat roz.
9. O să te smintești de singurătate și plictiseală.
As vrea eu! Dar, nu!
Nu stiu cum se face ca nu am timp de plictiseala; ma ucid, ma acopera micile chestii zilnice, casnice, abia imi lasa timp de luat aer.
Timpul cu copiii nu are cum sa insemne singuratate si plictiseala. Cand nu-ti mai auzi gandurile de rasete, zgomote, "mami" ici, "mami" colo...neah!
Am avut, cel putin vara asta, un program frumos si intens, dimineata mai mult prin casa, da, cu cele casnice de mai sus, urmat programul de masa si somn, apoi talpasita frumos pe langa lacul Herastrau, cu Ana in carut si Robert pe bicicleta spre locurile frumoase de joaca din Parcul Herastrau. Acolo ne intalneam cu tati, joaca pana seara tarziu, dupa care bicicleta si carutul la portbagaj si fuguta acasa, cu masina, spre baita&papa&nani. Nu ne ajungeau orele dintr-o zi!
Acum, a venit frigul, ziua s-a micsorat, nu mai avem timp sa ne gasim cu tati la Roata, incercam sa prestam activitati pe acasa, pictam, plastelinim si ...trebuie sa mai caut idei, da!
10. O să-ți cadă părul și sînii. Care mai de care mai jos.
Nu, nu exagerat de mult si nu exagerat de jos. In limite normale.
11. O să afli ce înseamnă frica.
Of, da! Foarte, foarte adevarat!
Daca vrei sa stii ce e aia frica, trebuie sa faci un copil. Daca vrei sa afli ce e frica x 2, fa doi copii! Eu am crezut ca daca voi avea doia copii, o voi lasa mai moale cu grijile, dar ...the joke is on me!
Recunosc, am fost si genul mai panicos, dar gandurile legate de ei, de ceva rau ce ar putea pati, imi dau frisoane si-mi taie respiratia. Incerc sa le gonesc, sa nu ma gandesc la rele, dar nu stiu daca reusesc mereu.
Insa, in momentul in care aterizeaza in dinti din tobogan sau cade in cap dintr-un si mai mare tobogan sau sparge buza...nu stiu, realizez ce fragili sunt, totusi, cum totul se poate schimba intr-o secunda, incerc sa iau moemntele astea in sens pozitiv, sa ma bucur mai mult de ei, sa apreciez fiecare clipa si fiecare particica din ei.
12. O să înveţi ce înseamnă RĂBDAREA
Cred ca da!
Nu-s foarte sigura pe raspusul meu, ii povesteam mamei ca mi se vor termina dintii de atata strans din ei, ma gasesc mereu strangand din ei atata de tare de ma mir ca mai rezista!!
Cred insa ca da, cred ca sunt o persoana mult mai rabdatoare decat cea de acum 5 ani, e o tehnica de supravietuire :)
"Sfaturi despre bebelușeală
de Printesa Urbana ·
1. Dormi acum, că după ce se naște nu mai apuci. Și-o să-ți pară rău că nu faci cum îți zic.
ADEVĂRAT
Deși ziceam Aha, lăsați, nu știți voi ce rău e să fii gravidă cum sînt eu, nu pot să dorm că mă doare spatele din cauza burții și am reflux dacă mă întind, cît de rău poa să fie etc etc, ei bine după primele cinci nopți după naștere fără pic de somn, aș fi dormit și în picioare cu un armăsar în spinare, păcat că nu se mai poate, că bebelușul vrea mîncare-plimbare-schimbare-mîncare-plimbare și hormonii îți dau bice, așa că următorul somn bun de trei ore legate s-a întîmplat la vreo 2 luni și ceva de la naștere. Deci da, acum îmi pare rău că n-am făcut cum mi s-a zis. Oricît de nasoală e sarcina, e musai să dormi. Că după, nu se mai poate. Pur și simplu. O vreme îndelungată.
2. Fă acum tot ce-ți vine, că după ce se naște nu mai apuci.
ADEVĂRAT
Deşi înainte ziceam haide bre cum e posibil să nu ai vreme să te speli pe cap, da ce, ai nevoie de 8 ore libere pe zi pentru asta?? cam cît de rău poa să fie să nu apuci să stai în duş 5 minute? ei bine, ATÎT de rău e! Ziceam eu că-s organizată, că o să am un copil bun, că să vezi cum o să am eu timp şi de-o tavă de prăjituri, şi de spălat pe cap, şi de făcut curat, ba chiar şi de cico în oraş ocazional etc etc. Aham. O naivă. Am născut şi pac, gata. Nu mai e timp de nimic. Cît stă copilul cuminte în pat, tu pui la spălat rufele copilului. În restul timpului stai cu copilul în braţe, îl hrăneşti, eşti cu el p-afară, îl adormi sau îl speli. Cît el doarme, fie dormi şi tu, fie stai să-ţi faci liste cu ce mai ai de făcut data viitoare cînd copilul mai doarme. IT IS THAT BAD. Şi încă staţi aşa, că puica mea încă stă unde-o pun, nu vreau să mă gîndesc ce urmează cînd o lua-o de-a buşilea p-aici.
Deci aşa e. După ce naşti, nu mai apuci, nu mai vrei, nu mai poți din tot soiul de motive. Mă bucur că am ieșit în ultimele luni de sarcină, că am fost la filme, la lansări, că m-am văzut cu prietenii. Căci iată, într-o jumătate de an cu bebelușă, n-am fost niciodată la film, la pizza, la cumpărături pe îndelete, și nu m-am mai văzut niciodată cu 99% dintre prieteni.
3. Ai răbdare, o să doarmă/mănînce. Orice ar fi, din multe puncte de vedere copilul tău e ca toți copiii. O să treacă.
FOARTE ADEVĂRAT
În multe momente de cînd s-a născut SofSof am avut impresia că ea e altfel. Că nu mănîncă bine. Că vomită prea mult, prea des. Că prea ne chinuim s-o adormim. Că la ea n-o să meargă nimic din ce a mers la alții. Primele săptămîni au fost cumplite, pentru că ea plîngea mult din cauza refluxului și noi ne urcam pe pereți că nu știam s-o ajutăm. Nu avea un program. Dormea puțin, mînca haotic. Apoi am învățat să am răbdare. Și a apărut și programul. Și liniștea. A dispărut plînsul. Am început să funcționăm împreună.
4. Las c-o să vezi tu cum o să umpli universul de poze cu ea.
NUP.
Am poze cu ea, niște mii. Îi fac cel puțin o poză pe zi, în unele zile îi fac 100. Dar le păstrez pentru noi. Nu mi-a canibalizat identitatea. Nu am pus poză cu ea în locul pozei mele de la profilurile de FB, TW, YMSGR, nu că ar fi ceva în neregulă cu asta. Pe blog am pus numa vreo cinci poze cu moaca ei, poate mai încolo o să pun mai multe, nu ţin musai s-o expun dar nici nu mi-am propus s-o ţin la secret toată viaţa. Mă las să fiu spontană. Pe FB am făcut un album cu poze cu ea, e vizibil doar oamenilor pe care îi cunosc măcar binişor. Am pus acolo vreo 30 de poze.
5. O să te îneci în diminutive și voci pițigăiate.
IAR NU.
Boala asta nu m-a prins. Vorbesc cu copilul normal. E drept că fantasmez o grămadă, dar nu cu diminutive. Veveriță nu e diminutiv, da?
6. O să rămîi singură. Prietenele fără copii or să se rezume la a-ți da like ocazional pe FB.
CAM DA, DIN PĂCATE.
Dar e ok, înțeleg de ce se întîmplă asta, probabil și eu am reacţionat la fel la un moment dat cu prietenele mele. Probabil în timp se remediază situația, te apropii de familii cu copii de vîrsta alor tăi și reiei socializarea de unde ai lăsat-o.
7. O să te îngropi în sfaturi. Toată lumea o să știe mai bine ca tine ce îi trebuie copilului tău. Pentru că oricine a crescut măcar un plod, chiar şi dacă asta s-a întîmplat acum 65 de ani, e profesor doctor în Creşterea Copilului Tău.
OHOOO, DA, FOARTE ADEVĂRAT.
Și cumva e foarte bine că e așa, marea de sfaturi e bună că ai de unde pescui ce ți se potrivește. Important e să nu te îneci în ea şi să ştii să alegi cu penseta ce e bun fără să te umpli de nervi în proces şi fără să dai cu bîta-n capul celor care lansează idei şi opinii neavenite sau pur şi simplu proaste. Sfaturile solicitate sînt mană cerească pentru o mamă nedormită, hormonată, stresată. Cele nesolicitate pot deveni agasante, dar privite la rece, și ele-s de folos la un moment dat.
Despre sfaturile aruncate pe stradă de necunoscuți, gen o să răcească o să cadă o să se sufoce osă osă osă dacă mai stă multă vreme cu tine care clar eşti varză, de astea nici nu vorbim, bine?
8. O să spargi munți de bani pe lucruri roz și drăgălașe.
NTZ.
Sofia are cîteva rochii, dar sînt toate primite. Și niciodată purtate. Nu prea are rost să îmbraci în rochie un copil care încă stă numai culcat pe spate. Eu dau banii pe ciorapi groși și bodyuri de bumbac. Practice, deloc musai frumoase. Evit rozul, că se pătează. Prefer verdele închis și dungile băiețești. De fapt, dacă mă uit la mine-n dulap, înțeleg de unde lipsa de chef și interes pentru lucruri drăgălașe. Sper s-o învețe ta-su cum e treaba cu cuteness-u, că de la mine nu prea are ce prinde pe zona asta. Eu am fost întotdeauna băiețoasă. Treabă de bun augur pentru bugetul familiei şi pentru colocatarii mei (adicătelea de exemplu eu ocup în dulap patru rafturi de haine, Omu ocupă şapte). N-am treabă cu bijuterii, poşete, pantofi cu toc, fundiţe şi mărgele.
9. O să te smintești de singurătate și plictiseală.
NU PREA. UNEORI.
Astea 6 luni au fost foarte frumoase. Ba nu. Primele două au fost cumplite. Nesomnul m-a făcut neom. Nici nu prea mai țin minte cum a fost. Dar ultimele 4 luni mi-au plăcut mult. Avem un program amîndouă, ne plimbăm mult doar noi, îi povestesc lucruri, îi cînt, ea îmi zîmbește, o simbioză minunată. Sigur că uneori îmi lipsesc conversațiile cu adulți. Și taskuri intelectuale ceva mai solicitante decît scurmatul în scutece după semne de succes al diversificării. Dar în majoritatea timpului, mă simt ca într-o vacanță. Abia aștept dimineața să-i văd moaca, abia atept seara să ieșim, abia aștept noaptea s-o simt cum adoarme sub mîna mea încălzită de căpșorul ei blond.
10. O să-ți cadă părul și sînii. Care mai de care mai jos.
PARȚIAL ADEVĂRAT.
Părul e palancă la pămînt. Las în urma mea o urmă de plete roșcate mai ceva ca un animal mic care năpîrlește. Iar după duș cu greu văd covorașul de pe fundul căzii. În primele cinci luni de alăptat n/a căzut deloc, am fost cît p-aci să mă dau mare că iaca, MIE NU MI-A CĂZUT PĂRUL DE LA ALĂPTAT ȘI NICI DE LA SARCINĂ, noroc c-am tăcut. În sarcină mi s-a îndesit mult părul, ba chiar căpătase așa un volum d-ăla dubios, și nici nu se mai îngrășa atît de repede. Acum însă gata, părul meu își scoate pîrleala, sau mai bine zis năpîrleala, și pleacă spre capete mai bune ca al meu. Noroc că de curînd m-am tuns serios, barem să nu se mai strîngă bebelușa de gît cu ditamai șuvițele care-i rămîn în pumnișori după ce mă drăgălește cum știe ea mai bine.
Sînii sînt încă la locul lor, thank you very much.
11. O să afli ce înseamnă frica.
FOARTE ADEVĂRAT, DIN PĂCATE
Eu nu-s genul panicos, n-am fost niciodată. Nu m-am dus vreodată peste ea să văd dacă mai respiră noaptea. Nu-i iau temperatura decît dacă am motive să bănuiesc c-ar avea febră. Nu-s ipohondră, nici cu mine, nici cu ea. Nu caut semne c-ar fi ceva în neregulă cu ea, cum face ta-su. Aoleu da de ce are un mm de piele neagră în buric, de ce nu stă încă în fund, de ce are fontanela aşa mare. Eu o văd că e veselă, că mănîncă, reacţionează frumos la tot şi la toate, mă uit la ea şi ştiu că e bine. E drept că refluxul ăsta ne-a cam încercat şi încă mai avem de tras, dar ŞTIU c-o să fie bine.
Panici mari am mereu. Boli grave. Cancer. Prima febră. Prima enterocolită. Prima criză de personalitate. Primul Te urăsc. Primul venit acasă după miezul nopţii. Mi-e teamă c-o să moară. C-o să mor eu. Mi se face rău de la ficat cînd îmi trec gîndurile astea prin cap. Nu le chem, nu le cultiv. Dar uneori, cînd mi se înmoaie genunchii de dragul ei, mi se face teribil de frică. E parte din dragostea asta dureroasă de mamă. Cred că în timp înveţi să trăieşti cu asta. Nu e genul de lucru care să mă ţină trează nopţile. Doar mă scutură din cînd în cînd, ca să-mi aducă aminte s-o strîng mai tare-n braţe.
12. O să înveţi ce înseamnă RĂBDAREA.
OHOOO, DA
Cînd te chinui s-o adormi şi ai încercat tot, şi ea pică de somn, dar totuşi refuză să adoarmă, îi cînţi şi o plimbi şi ea nu pare să vrea altceva decît să te pocnească peste ochi, o dată, de zece ori, de cinzeci de mii de ori, cînd aruncă pe jos jucăria, apoi urlă după ea, apoi repetă schema de o sută de ori, cînd ţipă de foame, şi după cinci salturi prin casă îi aduci mîncarea sub nas doar ca s-o poată lipi de televizor, nu înainte de a o molfăi bine, ei da, înveţi ce e răbdarea. Lucrurile care te enervau înainte acum devin excursii de plăcere. Ah, mă duc pînă la vecinul de jos să-l ajut să dea cu picamăru, stai tu cu copilul cinci minute, te rog. Îl culci tu azi? Că eu mă duc să aţipesc puţin la concertul ăsta heavy metal, ai te pup! Sau dă-i tu să mănînce la prînz, eu merg să număr boabele de mazăre din cisterna aia de dimensiunea unei nave spaţiale, m-a rugat o prietenă.
Cam aşa. Ziceţi că n-am dreptate."
Articol original aici, de pe blogul Printesei urbane
O sa fac si eu un joculet al meu, o varianta a mea a acestui articol. Simt ca se apropie de sfarsit perioada in care am putut sa stau asa mult timp nas in nas cu ei, sa ne iubim maxim, sa ne declaram de toate, sa ne ascundem, sa ne prindem, simt, simt atat de multe, ca trebuie sa le scriu si eu, ca si eu e om!
1. Dormi acum, că după ce se naște nu mai apuci. Și-o să-ți pară rău că nu faci cum îți zic
Adevarat!
Cu mentiunea ca somnul ala bunut de dinainte de nasterea primului copil e rara avis, cu care nu prea m-am mai intalnit, poate doar in cele 2 luni cat am stat acasa, inainte de nasterea Anei, cand ma culcam cot la cot cu Robert la pranz, luam o carte din colectia Adevarul si in final dormeam si eu ca cei doi prunci (unul langa mine, unul in burtica mea). De atunci nu am mai intalnit aceasta pasare rara, dar o voi aprecia spre pensie, cred.
2. Fă acum tot ce-ți vine, că după ce se naște nu mai apuci.
Cat de adevarat!
Nu mai apuc sa fac bai in cada sau dusuri mai lungi de 5 minute, nu mai apuc sa ma demachiez seara, cand somnul adanc in care pic pare o decizie mai buna decat lipsa de riduri de mai tarziu... plus ca in fiecare dimineata (ei, alea in care-s machiata, deci...rare)...e o dimineata de Halloween!
Nu mai apuc nimic, de la a ma programa la doctori, la banalitati gen vazut filme preferate.
3. Ai răbdare, o să doarmă/mănînce. Orice ar fi, din multe puncte de vedere copilul tău e ca toți copiii. O să treacă.
Tot foarte adevarat!
Abia acum realizez asta, as fi putut jura, acum vreo 4 ani, aproape, ca Robert nu va manca niciodata! Ca nu va dormi niciodata! A trebuit sa descoper singura ca nu, nu copil sanatos nu moare de foame cu mancarea langa el, descoperire foarte utila, pentru ca la bebelina am fost scutita de nervi, de frustrare, am asteptat sa vrea si ea sa manance.
4. Las c-o să vezi tu cum o să umpli universul de poze cu ea
Da, da, recunosc!
Eh, mai apar si eu in poza de profil de Facebook, dar in rest, ei sunt peste tot! Poze multe, mii, imi place sa le fac poze, sa le vad si revad, sa simt o oarecare intepatura spre durere nostalgica, cand vad cat de repede cresc, cum se schimba de parca is fetzi din povesti.
5. O să te îneci în diminutive și voci pițigăiate.
Eh, nu prea!
Nu ma inec, nu prea folosesc diminutive, nici nu ma deresc la maxim, ca nu-s chiar in armata, dar vorbesc normal, cred. Voci pitigaiate am prestat cand era Robert mic, citisem ca ei rezoneaza bine cu nivelul pitigaiat de voce. Acum vorbim normal, dar dulce, moale, frumos.
6. O să rămîi singură. Prietenele fără copii or să se rezume la a-ți da like ocazional pe FB.
Nu, un NU hotarat!
Nu-s deloc singura, desi mi s-a cam taiat din socializare. Dar, incepand cu nasterea lui Robertel, incepand cu plimbarile din parc, am inceput sa am o viata mult mai plina, mi-am facut multe prietene, am observat cat de usor e sa vorbesti, sa intri in vorba, cand te unesc aceleasi bube/colici/papa/caca. In perioada asta mi-am facut cele mai multe prietene din viata mea, prietene si prietenii care au rezistat si rezista (desi de coafura nu se mai pune problema), ne-am inrudit, innashit, am suferit pentru bolile copiilor lor, asa cum ele mi-au oferit un umar si o vorba buna, la nevoie.
Prietenele fara copii...mdea, dar depinde de relatie, de profunzimea ei, pe unele nu le-am pierdut deloc, altele... nu mai sunt nici la nivel de "like" pe FB. Ei, ca-n viata!
7. O să te îngropi în sfaturi. Toată lumea o să știe mai bine ca tine ce îi trebuie copilului tău. Pentru că oricine a crescut măcar un plod, chiar şi dacă asta s-a întîmplat acum 65 de ani, e profesor doctor în Creşterea Copilului Tău.
O, da! Da, bifat! Sfaturi, bifat!
Dar nu la nivel suparator! Nu, poate pentru ca am facut copilul la 28 ani, destul de coapta la cap si pregatita sa-l am, poate pt ca am citit, am cautat, am mers la cursurile First bebe, sa ma invete doctori, asistente cum se spala bebe, cum se curata un nas, un buric, deci cred ca am inspirat ceva incredere, ca nu am fost foarte acoperita cu sfaturi.
In schimb, din ce in ce in mai mult, ma regasesc in partea celalata, experienta asta cu doi copii, cu bube multe, muci, gaturi rosii, constipari si rasconstipari, pete albe si altele, ma fac sa sra imediat cu sfatul, cu povestea, cu experienta, incerc sa ma abtin si nu-mi iese deloc. "Baba sfat" m-am facut!
8. O să spargi munți de bani pe lucruri roz și drăgălașe
Adevarat si neadevarat!
Da, sparg bani pe hainute, oricat as avea, as cumpara numai hainute, iubesc hainele de copii, le iubesc! Dar nu roz! Am inceput cu cele de baietel, acum si de fetita, dragalase pana la cer si inapoi, nu neaparat roz.
9. O să te smintești de singurătate și plictiseală.
As vrea eu! Dar, nu!
Nu stiu cum se face ca nu am timp de plictiseala; ma ucid, ma acopera micile chestii zilnice, casnice, abia imi lasa timp de luat aer.
Timpul cu copiii nu are cum sa insemne singuratate si plictiseala. Cand nu-ti mai auzi gandurile de rasete, zgomote, "mami" ici, "mami" colo...neah!
Am avut, cel putin vara asta, un program frumos si intens, dimineata mai mult prin casa, da, cu cele casnice de mai sus, urmat programul de masa si somn, apoi talpasita frumos pe langa lacul Herastrau, cu Ana in carut si Robert pe bicicleta spre locurile frumoase de joaca din Parcul Herastrau. Acolo ne intalneam cu tati, joaca pana seara tarziu, dupa care bicicleta si carutul la portbagaj si fuguta acasa, cu masina, spre baita&papa&nani. Nu ne ajungeau orele dintr-o zi!
Acum, a venit frigul, ziua s-a micsorat, nu mai avem timp sa ne gasim cu tati la Roata, incercam sa prestam activitati pe acasa, pictam, plastelinim si ...trebuie sa mai caut idei, da!
10. O să-ți cadă părul și sînii. Care mai de care mai jos.
Nu, nu exagerat de mult si nu exagerat de jos. In limite normale.
11. O să afli ce înseamnă frica.
Of, da! Foarte, foarte adevarat!
Daca vrei sa stii ce e aia frica, trebuie sa faci un copil. Daca vrei sa afli ce e frica x 2, fa doi copii! Eu am crezut ca daca voi avea doia copii, o voi lasa mai moale cu grijile, dar ...the joke is on me!
Recunosc, am fost si genul mai panicos, dar gandurile legate de ei, de ceva rau ce ar putea pati, imi dau frisoane si-mi taie respiratia. Incerc sa le gonesc, sa nu ma gandesc la rele, dar nu stiu daca reusesc mereu.
Insa, in momentul in care aterizeaza in dinti din tobogan sau cade in cap dintr-un si mai mare tobogan sau sparge buza...nu stiu, realizez ce fragili sunt, totusi, cum totul se poate schimba intr-o secunda, incerc sa iau moemntele astea in sens pozitiv, sa ma bucur mai mult de ei, sa apreciez fiecare clipa si fiecare particica din ei.
12. O să înveţi ce înseamnă RĂBDAREA
Cred ca da!
Nu-s foarte sigura pe raspusul meu, ii povesteam mamei ca mi se vor termina dintii de atata strans din ei, ma gasesc mereu strangand din ei atata de tare de ma mir ca mai rezista!!
Cred insa ca da, cred ca sunt o persoana mult mai rabdatoare decat cea de acum 5 ani, e o tehnica de supravietuire :)
La revedere, toamna frumoasa!
Zic "La revedere toamna frumoasa 2012!" pentru ca intuiesc ca dupa frigul pe care l-am tras eu azi cu Ana, cand ma fost sa luam baiatul mare de la gradinita, dupa cum a trecut vantul si gerul ala prin mine, de parca nu as fi avut geaca, dupa cum am simtit nevoia de caciula....zic ca ori incepe doar o toamna urata de maine, ori pur si simplu vine iarna. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau, dar sper, pt mila-mi, sa nu fie direct cu zapada, pentru ca nu-s inca pregatita psihic s-o vad.
Insa ieri... ieri eram la toamna frumoasa, superba, cand au fost spre dupa-amiaza 25 grade in Bucuresti, toamna cu joaca prin frunzele galbejite, nitel ude de la ploia de dimineata. Am decis sa mergem sa ne plimbam prin Muzeul satului si bine am facut, pentru ca a fost foarte frumos. Din pacate, ne-am dus cam tarziu, am cam pierdut Targul de Sf. Dumitru, ce era organizat in curtile casutelor.
Robert si Ana s-au simtit tare bine, nici nu s-a cunscut ca primul nu dormise de pranz, iar mezina furase ceva somnic in masina, in drumul spre liceu, de unde ai luat-o pe mami de la curs. S-au jucat cu pisici, cu pietricele, cu frunze, au urcat trepte, alergat prin privdoare si casute maramuresene, ce pacat ca un aparat foto nu face poze daca are cardul de memorie lasat acasa. Mama lui!!
Am stat pana s-a intunecat de tot, bine, asta inseamna ora 18.00, am mancat toti, intr-o curte moldoveneasca, un colac secuiesc bun si aromat.
La intoarcere am luat "buzu" spre casa, prima calatorie a Anei cu autobuzul, cred.
Insa ieri... ieri eram la toamna frumoasa, superba, cand au fost spre dupa-amiaza 25 grade in Bucuresti, toamna cu joaca prin frunzele galbejite, nitel ude de la ploia de dimineata. Am decis sa mergem sa ne plimbam prin Muzeul satului si bine am facut, pentru ca a fost foarte frumos. Din pacate, ne-am dus cam tarziu, am cam pierdut Targul de Sf. Dumitru, ce era organizat in curtile casutelor.
Robert si Ana s-au simtit tare bine, nici nu s-a cunscut ca primul nu dormise de pranz, iar mezina furase ceva somnic in masina, in drumul spre liceu, de unde ai luat-o pe mami de la curs. S-au jucat cu pisici, cu pietricele, cu frunze, au urcat trepte, alergat prin privdoare si casute maramuresene, ce pacat ca un aparat foto nu face poze daca are cardul de memorie lasat acasa. Mama lui!!
Am stat pana s-a intunecat de tot, bine, asta inseamna ora 18.00, am mancat toti, intr-o curte moldoveneasca, un colac secuiesc bun si aromat.
La intoarcere am luat "buzu" spre casa, prima calatorie a Anei cu autobuzul, cred.
luni, 22 octombrie 2012
Weekend la Braila si Galati
Sfarsitul de saptamana l-am petrecut mergand la Braila, la Buni a noastra, cu ocazia parastasului de 1 an pentru Bunu, Bun pe care Ana n-o sa si-a aminteasca niciodata, il va sti doar din poze si Bun despre care Robert vorbeste inca, el nu stie ca nu mai este printre noi, din dorinta lui tati de a-l proteja de tristete.
Drumul a fost acceptabil, si ca trafic si ca si comportare Ana, la dus a dat sa planga, adormind in finalul salvator, dar la intoarcere a fost chiar bine, in sensul ca ne-am inteles cu ea, ca nu o putem lua din scaunel, ca toata lumea sta in scaunel cand merge masina etc. S-a linistit si isi spunea singura Tati caun, Obet caun, Ana caun, mami caun. Deci, toata lumea in scaun si-n centura. Am fost mandra de ea, ca fara sa adoarma, s-a comportat ca un copil intelegator.
La Braila a fost rece, afara cele 17 grade le-au sporit mucii deja existenti, dar ei au savurat, chiar cu manute inghetate, cateva zmeurici gasite in curte la Buni, cativa strugurei ambe (asa le zice Ana) ramasi prin vie, s-au jucat cu pietre, alergat prin casa, prin curte, si-au facut de lucru neincetat. Sambata a venit si Ruxandra, scumpete de fetita, mai mare decat ei si s-au jucat frumos toti trei.
Sambata seara am tras o fuga si la casuta de Galati, copilasii au facut inventarul jucariilor de acolo, ceva distractie cu baloane, cu usa de la debara, unde e listul lui Robert, am dormit si ne-am reintors la Braila, de unde am plecat spre casuta de la Bucuresti. Weekend plin, destul de obositor, dar copiii si-au vazut bunicele si noi ne-am vazut mamele.
Drumul a fost acceptabil, si ca trafic si ca si comportare Ana, la dus a dat sa planga, adormind in finalul salvator, dar la intoarcere a fost chiar bine, in sensul ca ne-am inteles cu ea, ca nu o putem lua din scaunel, ca toata lumea sta in scaunel cand merge masina etc. S-a linistit si isi spunea singura Tati caun, Obet caun, Ana caun, mami caun. Deci, toata lumea in scaun si-n centura. Am fost mandra de ea, ca fara sa adoarma, s-a comportat ca un copil intelegator.
La Braila a fost rece, afara cele 17 grade le-au sporit mucii deja existenti, dar ei au savurat, chiar cu manute inghetate, cateva zmeurici gasite in curte la Buni, cativa strugurei ambe (asa le zice Ana) ramasi prin vie, s-au jucat cu pietre, alergat prin casa, prin curte, si-au facut de lucru neincetat. Sambata a venit si Ruxandra, scumpete de fetita, mai mare decat ei si s-au jucat frumos toti trei.
Sambata seara am tras o fuga si la casuta de Galati, copilasii au facut inventarul jucariilor de acolo, ceva distractie cu baloane, cu usa de la debara, unde e listul lui Robert, am dormit si ne-am reintors la Braila, de unde am plecat spre casuta de la Bucuresti. Weekend plin, destul de obositor, dar copiii si-au vazut bunicele si noi ne-am vazut mamele.
mami, nani-nani!
miercuri, 17 octombrie 2012
Rose Mary - o luna!
O luna calendaristica a trecut, o luna plina de gradinita, chiar mai plina decat ma asteptam, cu o singura zi de absenta sau doua... nu mai stiu. Oricum, a crescut numarul de zile de gradinita dintr-o luna, fata de acum un an sau acum doi ani.
Raportam deci, o singura raceala, usurica, as zice un guturai cu virusel, puisorul mare a dus-o pe picioare, cu pofta de mancare, de joaca, de smechereala, am mers, in principal pe spalat nasucul cu ser fiziologic si apa de mare, niste pufuri de Biorinil in nas (nasul pare cimentuit) si uleiuri esentiale de eucalipt, menta, in inhalatii cu ceai sau direct in cada.
Raportam ca surioara gogosica a luat si ea regulamentar viruselul cu "mucaleti", prilej cu care a invatat sa ceara, sa consume, sa imparta bobo de na aka Coryzalia / Tonsilotren.
Raportam ca Robertelul a inceput sa pape la gradinita, de bunavoie si nesilit de nimeni, ba o supica, ba o ciorbita sau un piureias. Astazi am ajuns mai devreme si cat s-a jucat Ana la tobogane si pietricele, in curte, eu am tras cu ochiul, prin ferestrele ce dau in curte, la sala de masa, unde l-am vazut mancand frumos, singur, ordonat.
Raportam cursul de inot, unde initial a mers cu mare, mare placere, apoi se pare ca e cam extenuant si da oaresce semne de neplacere. Trebuie sa ajunga la urechea domnului profesor, s-o lase mai usurel, sa-i mai dea pauze, ca din ce se vede pe camera, 45 minute de zbantuiala intensa prin apa, pot avea si un dezavantaj - oboseala.
Raportam cursul de dans, desi nu prea povesteste ce face la gradinita, mi-a aratat chiar de pe strada ce pasi a invatat sa faca, spre deliciul meu si mai tarziu, a lui tati.
Raportam personal de calitate, cu inimi mari, comportament deosebit da amabil, simt, prin Robert, caldura lor, lui ii place acolo si asta ne aduce si noua, parintilor zambete pe fatza. Am ramas muta de uimire azi, cand mi-a zis cu lux de amanunte ce a papat, ca a dat deoparte morcovul, ca a papat galusca "atata de mare", ca a refuzat chifteluta, dar a papat piureul. Nu ma asteptam la atata atentie fata de copilasi, din simplu motiv ca sunt destui, nu-mi imaginez cum retin ele ce si cat a mancat fiecare copil.
Doamne ajuta sa fie tot asa, sa-i fie bine acolo, ca fericirea lor e si fericirea noastra!
A se edita dupa o discutie cu dna educ. Iulia, poate aflu lucruri concrete despre cum e Robert la activitatile de zi de zi.
Raportam deci, o singura raceala, usurica, as zice un guturai cu virusel, puisorul mare a dus-o pe picioare, cu pofta de mancare, de joaca, de smechereala, am mers, in principal pe spalat nasucul cu ser fiziologic si apa de mare, niste pufuri de Biorinil in nas (nasul pare cimentuit) si uleiuri esentiale de eucalipt, menta, in inhalatii cu ceai sau direct in cada.
Raportam ca surioara gogosica a luat si ea regulamentar viruselul cu "mucaleti", prilej cu care a invatat sa ceara, sa consume, sa imparta bobo de na aka Coryzalia / Tonsilotren.
Raportam ca Robertelul a inceput sa pape la gradinita, de bunavoie si nesilit de nimeni, ba o supica, ba o ciorbita sau un piureias. Astazi am ajuns mai devreme si cat s-a jucat Ana la tobogane si pietricele, in curte, eu am tras cu ochiul, prin ferestrele ce dau in curte, la sala de masa, unde l-am vazut mancand frumos, singur, ordonat.
Raportam cursul de inot, unde initial a mers cu mare, mare placere, apoi se pare ca e cam extenuant si da oaresce semne de neplacere. Trebuie sa ajunga la urechea domnului profesor, s-o lase mai usurel, sa-i mai dea pauze, ca din ce se vede pe camera, 45 minute de zbantuiala intensa prin apa, pot avea si un dezavantaj - oboseala.
Raportam cursul de dans, desi nu prea povesteste ce face la gradinita, mi-a aratat chiar de pe strada ce pasi a invatat sa faca, spre deliciul meu si mai tarziu, a lui tati.
Raportam personal de calitate, cu inimi mari, comportament deosebit da amabil, simt, prin Robert, caldura lor, lui ii place acolo si asta ne aduce si noua, parintilor zambete pe fatza. Am ramas muta de uimire azi, cand mi-a zis cu lux de amanunte ce a papat, ca a dat deoparte morcovul, ca a papat galusca "atata de mare", ca a refuzat chifteluta, dar a papat piureul. Nu ma asteptam la atata atentie fata de copilasi, din simplu motiv ca sunt destui, nu-mi imaginez cum retin ele ce si cat a mancat fiecare copil.
Doamne ajuta sa fie tot asa, sa-i fie bine acolo, ca fericirea lor e si fericirea noastra!
A se edita dupa o discutie cu dna educ. Iulia, poate aflu lucruri concrete despre cum e Robert la activitatile de zi de zi.
miercuri, 10 octombrie 2012
Poveste mai veche - despre autodiversificare
Desi a trecut mai bine de un an de la ziua in care Ana a gustat si altceva in afara de tzitzica materna, mi-am amintit ca am "pus deoparte" un filmulet cu prima ei incercare de diversificare.
Sa incepem cu inceputul, si inceputul e Robert (hihih, mereu Robert, ce sa facem, copilul mai mare e deseori cobai pentru parinti): la el am incpeut, ca la carte, la 6 luni, cu primul piure de mar, urmat dupa cele 3 zile regulamentare de piureul mar+para si tot asa, combinatii sigure, date incet, incet. Indiferent de vointa mea, de fructele cele mai romanesti sau mai bio (nu e acelasi lucru) cumparate, copilasul hotarat a refuzat, refuzat tot, tot, amandoi am trecut prin momente de frustrare, care acum imi par amuzante, copilaresti, dar atunci au fost grele.
Asa ca pentru incercarea a doua de diversificare a unui copil, am decis autodiversificarea, am simtit ca poate fi ceva foarte natural, sanatos sa-si aleaga singura ce vrea, sa pape cantitatile dorite, necantarite, ca o continuare naturala a papatului la san, unde nu exista gramajul si cantarirea. Cu o saptamana inainte de 6 luni, a primit primul morcovel fiert, l-a luat si l-a gustat, mai mult curioasa si fericita ca poate roade (inca) ceva, decat interesata de gustul nou. Dupa o mica perioada de curiozitate vizavi de legume, fructe, consistenta acestora, modul in care pot produce ele - in mod miraculos - un terci pe tavita de la masuta, domnisorica s-a pus pe refuz. Cam in perioada 6 - 8 luni nu a mai acceptat nimic solid, asa ca am decis sa trecem pe piureuri si combinatii.
Ce noroc ca mami era la al doilea copil!!! Nu mi-am mai permis sa ma frustrez, sa ma enervez, sa ma invinovatesc, am incercat sa ii dau copilului cam ce am simtit ca vrea (cateva luni a vrut cereale Milupa, apoi nu a vrut sa le mai vada), ba bucati, ba piure, ba din supa proprie, ba din oloiul familial, ba atinse de sare, ba diet. Si ... efectiv nu stiu cand a trecut timpul si cand am ajuns aici, dar, desi nu e o mancacioasa, nu a mancat niciodata sutele de grame de mancare (dar si cine i le-ar cantari??), papa orice, fructe (Robert, ia aminte!), legume, carne, iaurt, lapte, cereale, mancare cu consistenta normala, de adulti, singura cu lingurita, furculita, paiul, mana, ce are la indemana.
Hai ca de data asta nu a mai fost atat de greu! :)
Sa incepem cu inceputul, si inceputul e Robert (hihih, mereu Robert, ce sa facem, copilul mai mare e deseori cobai pentru parinti): la el am incpeut, ca la carte, la 6 luni, cu primul piure de mar, urmat dupa cele 3 zile regulamentare de piureul mar+para si tot asa, combinatii sigure, date incet, incet. Indiferent de vointa mea, de fructele cele mai romanesti sau mai bio (nu e acelasi lucru) cumparate, copilasul hotarat a refuzat, refuzat tot, tot, amandoi am trecut prin momente de frustrare, care acum imi par amuzante, copilaresti, dar atunci au fost grele.
Asa ca pentru incercarea a doua de diversificare a unui copil, am decis autodiversificarea, am simtit ca poate fi ceva foarte natural, sanatos sa-si aleaga singura ce vrea, sa pape cantitatile dorite, necantarite, ca o continuare naturala a papatului la san, unde nu exista gramajul si cantarirea. Cu o saptamana inainte de 6 luni, a primit primul morcovel fiert, l-a luat si l-a gustat, mai mult curioasa si fericita ca poate roade (inca) ceva, decat interesata de gustul nou. Dupa o mica perioada de curiozitate vizavi de legume, fructe, consistenta acestora, modul in care pot produce ele - in mod miraculos - un terci pe tavita de la masuta, domnisorica s-a pus pe refuz. Cam in perioada 6 - 8 luni nu a mai acceptat nimic solid, asa ca am decis sa trecem pe piureuri si combinatii.
Ce noroc ca mami era la al doilea copil!!! Nu mi-am mai permis sa ma frustrez, sa ma enervez, sa ma invinovatesc, am incercat sa ii dau copilului cam ce am simtit ca vrea (cateva luni a vrut cereale Milupa, apoi nu a vrut sa le mai vada), ba bucati, ba piure, ba din supa proprie, ba din oloiul familial, ba atinse de sare, ba diet. Si ... efectiv nu stiu cand a trecut timpul si cand am ajuns aici, dar, desi nu e o mancacioasa, nu a mancat niciodata sutele de grame de mancare (dar si cine i le-ar cantari??), papa orice, fructe (Robert, ia aminte!), legume, carne, iaurt, lapte, cereale, mancare cu consistenta normala, de adulti, singura cu lingurita, furculita, paiul, mana, ce are la indemana.
Hai ca de data asta nu a mai fost atat de greu! :)
marți, 9 octombrie 2012
Robert - 4,4
Pentru ca acum am vazut data din calendar, 9 octombrie 2012, puiul meu a facut (la ora 11.00) 4 ani si 4 luni; acum 4 ani se termina perioada colici &stafilococi si incepea o perioada frumoasa, mai calma, mai, mai, mai... zic sa marchez aceasta zi printr-o suita (mai mica sau mai mare, dupa cat imi voi aminti) de perlute a la Robertel frumusel (TM) Ziki Vish.
* Mami, e intuneric la baie, vino te rog, sa ma aperi de frica!
* Mami, nu o certa pe Ana, intelege! E mica si ea si se sperie, are doar un an!
* Eu te iubesc pe tine, pe Ana, pe tati! Eu iubesc pe toata lumea!
* Robert, cati ati fost la inot azi? Raspuns: Unu (indicandu-se pe sine), doi, trei! (indicand 2 persoane de langa el, imaginare). (raspunsul era corect)
* Mami, daca nu mai ai banuti, hai sa mergem la gaura care ne da banutii (ATM-ul).
* Te iubesc pana la perete / pana la bec! (depinde ce vede cand face declaratia si se uita spre cer)
* Ana a vrut sa faca si ea pipi in wc, de pe reductor si eram toti in jurul ei. Robert: Ai grija sa nu o scapi pe Ana in wc. Si daca o scaaaaapi, sa nu tragi apa, ca sa nu se duca pe conducte!
* Tati si-a scos un lipom de la cap si are o mica copca acolo, Robert: Tati, creatura aia de pe capul tau e o buba???
* Mamaia il pupa si chitoneste peste tot si Robert: mamaie, nu ma mai papa, ca eu nu sunt de mancare, eu sunt doar un copil, Lobert!
mai vechi:
* Robert, hai sa strangem jucariile de pe jos, ca vine nenea Costel la noi si se sperie de ce-i aici! Nu se sperie, mami, jucariile nu-i fac nimic, sunt doar jucarii! (3 ani si 8 luni)
* Nu ma mai trage de picior, ca se rupe si plang! ( 3 ani si 9 luni)
* singularul de la cuburi e cubur
* Nu pot sa fac caca, ca m-am tinut si s-a blocat.
* Te doare buba? Stai sa-ti fac masaj sa-ti treaca durerea. Gata, a trecut!
* Nu ma mai trage, ca-mi rupi corpul! (3 ani si 11 luni)
* Mamaie, nu ma mai musca, ca tu nu esti leu, esti doar mamaie1
* Mami, e intuneric la baie, vino te rog, sa ma aperi de frica!
* Mami, nu o certa pe Ana, intelege! E mica si ea si se sperie, are doar un an!
* Eu te iubesc pe tine, pe Ana, pe tati! Eu iubesc pe toata lumea!
* Robert, cati ati fost la inot azi? Raspuns: Unu (indicandu-se pe sine), doi, trei! (indicand 2 persoane de langa el, imaginare). (raspunsul era corect)
* Mami, daca nu mai ai banuti, hai sa mergem la gaura care ne da banutii (ATM-ul).
* Te iubesc pana la perete / pana la bec! (depinde ce vede cand face declaratia si se uita spre cer)
* Ana a vrut sa faca si ea pipi in wc, de pe reductor si eram toti in jurul ei. Robert: Ai grija sa nu o scapi pe Ana in wc. Si daca o scaaaaapi, sa nu tragi apa, ca sa nu se duca pe conducte!
* Tati si-a scos un lipom de la cap si are o mica copca acolo, Robert: Tati, creatura aia de pe capul tau e o buba???
* Mamaia il pupa si chitoneste peste tot si Robert: mamaie, nu ma mai papa, ca eu nu sunt de mancare, eu sunt doar un copil, Lobert!
mai vechi:
* Robert, hai sa strangem jucariile de pe jos, ca vine nenea Costel la noi si se sperie de ce-i aici! Nu se sperie, mami, jucariile nu-i fac nimic, sunt doar jucarii! (3 ani si 8 luni)
* Nu ma mai trage de picior, ca se rupe si plang! ( 3 ani si 9 luni)
* singularul de la cuburi e cubur
* Nu pot sa fac caca, ca m-am tinut si s-a blocat.
* Te doare buba? Stai sa-ti fac masaj sa-ti treaca durerea. Gata, a trecut!
* Nu ma mai trage, ca-mi rupi corpul! (3 ani si 11 luni)
* Mamaie, nu ma mai musca, ca tu nu esti leu, esti doar mamaie1
1 an
4 ani
Toamna se numara bobocii...
Dar nu se mai numara cuvintele, expresii, cantecele spuse de Ana, sigur-sigur nu le-as mai putea aminti pe toate. Maimutica mica spune in fiecare zi, cred, un nou cuvintel, intelege cuvinte noi, intelege idei, de exemplu, aseara mi-l arata pe "tataia" pe o carticica, unde e un batranel cu parul alb si zic sa-l sun pe tataia, sa o auda cat de frumos zice "tataia". Il sunam, ii pun cartea in fatza, si o intreb "Ana, unde e tataia?", asteptand sa ne arate noua, pe carte. Dar nu, ea zice "tataia, uite!", aratand spre telefonul cu care vorbeam. a inteles ca vorbeam cu tataia. Nu are sens sa zic cat i-a umplut inima de bucurie, ca a auzit-o, ca Ana i-a cantat, are un cantecel preferat "Poua, poua, mimima ma".
Intelege ideea de pedeapsa, aseara, suparata ca Robert nu o lasa sa se joace cu niste cuburi, frustrata, a luat o jucarie si l-a lovit in cap. Nu i-am spus ca e pedepsita, nu i-am spuns decat "Anaa!!!" si ea s-a dus suparata la colt, statea acolo lipita si plangea. De fapt, a facut jocul asta toata seara, daca ii spuneam un "nu /nu e voie", imediat se ducea si la colt, de ajunseseram sa-i spunem toti treim, "nuu, nu, Ana, c anu ai facut nimic rau!"
Fiecare lucrusor din casa are un proprietar, pe care Ana il stie "mami, tati, Obe, Ana (la care se indica cu degetelul :D ).
Cea mai dulce achizite verbala, cea mai simpatica este acest "uite!". Intr-o zi, s-a lovit destul de tare si plangea rau de tot, am luat-o in brate, s-o duc la baie, sa-i dau cu apa rece peste tampla unde se lovise in tocul usii. In urletele maxime, se uita pe geam si vede luna, se opreste din plans si zice "Uite, luna!", apoi continua cu plansul maxim. :)
Cand se loveste, cade, incepe sa planga cu bodoganeli maxime, imi explica, practic, pe limba ei, ce a patit, cine e vinovat, de ce, ceva de genul "adadadaabababa anananana TZITZI!". Finalul e "tzitzi!", decizia finala si irevocabila, medicamentul cel mai eficient, cateva momente la san.
Robert, eiii... el e un smecher, e baiat mare, se simte in tot ce zice si ce face, ca a crescut, ca ii merge mintisoara, atat la lucruri bune, de-ti umplu inima, cat si la prostioare. Azi dimineata, racit, mucos, nu prea voia sa mearga la gradinita, tati a plecat fara el. Cu ochii in lacrimi (ca m-a vazut suparata pe el), vine si-mi zice, cateva momente mai tarziu, ca acum este pregatit de gradinita. Il iau in brate, in alint si-l intreb de ce nu a vrut de la inceput, se simte cumva rau? El imi zice, plin de intelegere asa, fatza de situatie, ca nu vrea sa mearga la gradinita, ca e racit si-i va imbolnavi pe ceilalti copii. Cata responsabiliate si empatie! Sau ...cata smechereala?
La inceput de octombrie, cand inca mai era cald si frumos afara
Robert avea 1 an si jumatate, Ana avea 1 an si 8 luni, aceeasi pijama, mocute asemanatoare
Intelege ideea de pedeapsa, aseara, suparata ca Robert nu o lasa sa se joace cu niste cuburi, frustrata, a luat o jucarie si l-a lovit in cap. Nu i-am spus ca e pedepsita, nu i-am spuns decat "Anaa!!!" si ea s-a dus suparata la colt, statea acolo lipita si plangea. De fapt, a facut jocul asta toata seara, daca ii spuneam un "nu /nu e voie", imediat se ducea si la colt, de ajunseseram sa-i spunem toti treim, "nuu, nu, Ana, c anu ai facut nimic rau!"
Fiecare lucrusor din casa are un proprietar, pe care Ana il stie "mami, tati, Obe, Ana (la care se indica cu degetelul :D ).
Cea mai dulce achizite verbala, cea mai simpatica este acest "uite!". Intr-o zi, s-a lovit destul de tare si plangea rau de tot, am luat-o in brate, s-o duc la baie, sa-i dau cu apa rece peste tampla unde se lovise in tocul usii. In urletele maxime, se uita pe geam si vede luna, se opreste din plans si zice "Uite, luna!", apoi continua cu plansul maxim. :)
Cand se loveste, cade, incepe sa planga cu bodoganeli maxime, imi explica, practic, pe limba ei, ce a patit, cine e vinovat, de ce, ceva de genul "adadadaabababa anananana TZITZI!". Finalul e "tzitzi!", decizia finala si irevocabila, medicamentul cel mai eficient, cateva momente la san.
Robert, eiii... el e un smecher, e baiat mare, se simte in tot ce zice si ce face, ca a crescut, ca ii merge mintisoara, atat la lucruri bune, de-ti umplu inima, cat si la prostioare. Azi dimineata, racit, mucos, nu prea voia sa mearga la gradinita, tati a plecat fara el. Cu ochii in lacrimi (ca m-a vazut suparata pe el), vine si-mi zice, cateva momente mai tarziu, ca acum este pregatit de gradinita. Il iau in brate, in alint si-l intreb de ce nu a vrut de la inceput, se simte cumva rau? El imi zice, plin de intelegere asa, fatza de situatie, ca nu vrea sa mearga la gradinita, ca e racit si-i va imbolnavi pe ceilalti copii. Cata responsabiliate si empatie! Sau ...cata smechereala?
La inceput de octombrie, cand inca mai era cald si frumos afara
Robert avea 1 an si jumatate, Ana avea 1 an si 8 luni, aceeasi pijama, mocute asemanatoare
joi, 20 septembrie 2012
Ziua cea mai lunga :)
Da, astazi, de la ora 10.00 pana la ora 11.00 (cred), Robert a avut prima ora de inot din viata lui. A mers cu gradinita la Kabanoki spa, unde incepe sa fie intiat in ale inotatului. A fost momentul cel mai asteptat din saptamana pentru el, e copilul care nu s-ar satura de apa niciodata. La mare, dupa ce statea numai in mare sau piscina, cand ii faceam dusul in camera de hotel, il scoteam cu urlete si proteste.
Asa ca... pentru mine nu a fost chiar foarte, foarte asteptata ziua asta, eu am avut emotii mari, mari de tot, sa-l stiu plecat la o activitate de genul acesta, fara sa am eu ochii pe el, cu gradinita, grup, multi copii. A fost o ora lunga pentru mine, abia astept sa merg la ora 1.00 sa-l iau acasa, sa primesc primele impresii, de la educatori, de la el...
Si editul normal: a fost o zi foarte buna pentru Robert, mi-a povestit dl. administrator, cand l-am luat la pranz, ca, daca in restul timpului Robert e foarte timid, cuminte, linistit, acum, la inot, a fost fost in largul lui, a inotat in fel si chip, a facut scufundari, s-a simtit foarte bine, se vede asta si in dispozitia lui de acasa, e vesel, rade, are chef de viata, asa! Mami rasufla u-su-ra-ta!!Pana maine cand are iar inot....poate ma voi obisnui cu ideea... :)
Asa ca... pentru mine nu a fost chiar foarte, foarte asteptata ziua asta, eu am avut emotii mari, mari de tot, sa-l stiu plecat la o activitate de genul acesta, fara sa am eu ochii pe el, cu gradinita, grup, multi copii. A fost o ora lunga pentru mine, abia astept sa merg la ora 1.00 sa-l iau acasa, sa primesc primele impresii, de la educatori, de la el...
Si editul normal: a fost o zi foarte buna pentru Robert, mi-a povestit dl. administrator, cand l-am luat la pranz, ca, daca in restul timpului Robert e foarte timid, cuminte, linistit, acum, la inot, a fost fost in largul lui, a inotat in fel si chip, a facut scufundari, s-a simtit foarte bine, se vede asta si in dispozitia lui de acasa, e vesel, rade, are chef de viata, asa! Mami rasufla u-su-ra-ta!!Pana maine cand are iar inot....poate ma voi obisnui cu ideea... :)
luni, 17 septembrie 2012
Ana se minuneaza de Zoo Baneasa
Da, a fost prima ei vizita activa la ZOO; pasiv, in mei-tai, a mai mers si anul trecut, dar nu se pune :)
Anul asta, sambata, am avut ispiratia maxima sa mergem la ZOO, intr-o dupa amiaza, tarziu, pe la 5, intr-o zi plina de nori, in timpul "Zilelor Bucurestiului". Asadar, Gradina zoologica era libera, in mare, doar noi si necuvantatoarele.
Robert le stia, el a fost de mai multe ori, atat cu noi, cat si cu gradinita Smart, dar Ana.... Ana a fost foarte, foarte bucuroasa sa vada maimutele, sa vorbeasca cu ele, pe limba lor, sa faca ca leul, sa se bucure de fiecare animalut in parte.
S-au jucat in zona pt servit masa, unde e o bucata mare de pamant cu iarba frumoasa, numai buna de alergat prin ea.
Robert a fost incantat tare de toata feluri de serpi, la fiecare acvariu de ala sarea in sus, jumatate cu frica, jumatate cu bucurie: pitoni, boa, anaconda si crocodili.
Am gasit in iarba aia frumoasa, o papadie, "cocodie", dupa care e Robert innebunit. Ii zic sa inchida ochii, ca am o surpriza pentru el. Cand a vazut-o, imi zice "Vai, nu pot sa cred!" si da sa ma imbratiseze, moment in care Ana sare, ia papadia si o sufla. Sfarsitul lumii venea daca nu mai gaseam inca o "cocodie", cat de curand.
O zi frumoasa, adica dupa-amiaza, ca dimineata a fost mega-cah, cu caderea Anei. Am fost ultimii care au plecat de la Gradina Zoologica.
Anul asta, sambata, am avut ispiratia maxima sa mergem la ZOO, intr-o dupa amiaza, tarziu, pe la 5, intr-o zi plina de nori, in timpul "Zilelor Bucurestiului". Asadar, Gradina zoologica era libera, in mare, doar noi si necuvantatoarele.
Robert le stia, el a fost de mai multe ori, atat cu noi, cat si cu gradinita Smart, dar Ana.... Ana a fost foarte, foarte bucuroasa sa vada maimutele, sa vorbeasca cu ele, pe limba lor, sa faca ca leul, sa se bucure de fiecare animalut in parte.
S-au jucat in zona pt servit masa, unde e o bucata mare de pamant cu iarba frumoasa, numai buna de alergat prin ea.
Robert a fost incantat tare de toata feluri de serpi, la fiecare acvariu de ala sarea in sus, jumatate cu frica, jumatate cu bucurie: pitoni, boa, anaconda si crocodili.
Am gasit in iarba aia frumoasa, o papadie, "cocodie", dupa care e Robert innebunit. Ii zic sa inchida ochii, ca am o surpriza pentru el. Cand a vazut-o, imi zice "Vai, nu pot sa cred!" si da sa ma imbratiseze, moment in care Ana sare, ia papadia si o sufla. Sfarsitul lumii venea daca nu mai gaseam inca o "cocodie", cat de curand.
O zi frumoasa, adica dupa-amiaza, ca dimineata a fost mega-cah, cu caderea Anei. Am fost ultimii care au plecat de la Gradina Zoologica.
Cotim brusc la dreapta... spre alta gradinita
Literalmente, in drumul spre gradinita 122, de stat, in loc sa facem stanga la intersectie, facem drepta, cam la aceeasi distanta de intersectie (si de casa) este Gradinita Rose Mary, unde mergem incepand de azi. Desi eram impacati cu gandul ca grupa mijlocie urmeaza la stat, la gradinita unde am acumulat mult naduf si multe frustrari, chiar cu cateva zile inainte de incepere, aflu de gradinita asta privata, care pare draguta, am vizitat-o si arata bine, are o curte micuta, dar umbroasa, are personal zambitor si saritor si este cat de cat in limita (desi spre maxim) a bugetului nostru.
Nu vreau sa ma bucur inca, pastram si locul pe care il are in grupa de la stat, in caz ca nu este, nici aici, un loc bun pentru Robert.
Dimineata a plecat cu tati, ca barbatii, cu masina, nu au fost probleme, stia foarte bine unde merge, am vizitat impreuna de doua ori gradinita, inainte de ziua asta. Era emotionat, dar se vedea ca e fericit, chiar s-a laudat ieri copiilor din parc ca "merge la o alta gradaniza, unde nu este doamna ingrijitoare". Da, dupa discutii cu el despre unde vrea sa mearga, am inteles ca o concluzie, ca desi ii e dor de colegi, i-au placut colegii lui, nu mai vrea acolo, pentru ca doamna ingrijitoare l-a certat si l-a obligat sa manance.
La pranz l-am luat, am mers cu Anuca mica, prin ploicica, l-am luat, era foarte ok, a zis ca i-a placut, a zis "la revedere" doamnei si am plecat. Doamne ajuta, ce sa mai zic!
****
In rest, crestem, crestem, ieri dupa ce a facut Robert pipi la wc, a vrut si Ana, ii punem reductorul, o asezam acolo sa faca pipi. Robert, cu empatie, ne explica: mami, ai grija sa nu cada Ana in veceu. Daca o sa cada, ai grija sa nu tragi apa, sa se poate duce pe conducte!
Sambata bifat si o cazatura urata a Anei din tobogan, de la 1m si ceva inaltime, cazut pe spate si cap asa, s-a speriat rau, nici nu putea sa planga de soc, dar, multumim lui Dumnezeu, nu s-a lovit asa de tare cum parea!
Nu vreau sa ma bucur inca, pastram si locul pe care il are in grupa de la stat, in caz ca nu este, nici aici, un loc bun pentru Robert.
Dimineata a plecat cu tati, ca barbatii, cu masina, nu au fost probleme, stia foarte bine unde merge, am vizitat impreuna de doua ori gradinita, inainte de ziua asta. Era emotionat, dar se vedea ca e fericit, chiar s-a laudat ieri copiilor din parc ca "merge la o alta gradaniza, unde nu este doamna ingrijitoare". Da, dupa discutii cu el despre unde vrea sa mearga, am inteles ca o concluzie, ca desi ii e dor de colegi, i-au placut colegii lui, nu mai vrea acolo, pentru ca doamna ingrijitoare l-a certat si l-a obligat sa manance.
La pranz l-am luat, am mers cu Anuca mica, prin ploicica, l-am luat, era foarte ok, a zis ca i-a placut, a zis "la revedere" doamnei si am plecat. Doamne ajuta, ce sa mai zic!
****
In rest, crestem, crestem, ieri dupa ce a facut Robert pipi la wc, a vrut si Ana, ii punem reductorul, o asezam acolo sa faca pipi. Robert, cu empatie, ne explica: mami, ai grija sa nu cada Ana in veceu. Daca o sa cada, ai grija sa nu tragi apa, sa se poate duce pe conducte!
Sambata bifat si o cazatura urata a Anei din tobogan, de la 1m si ceva inaltime, cazut pe spate si cap asa, s-a speriat rau, nici nu putea sa planga de soc, dar, multumim lui Dumnezeu, nu s-a lovit asa de tare cum parea!
sâmbătă, 8 septembrie 2012
Patru ani de Robert - la raport
Venirea lui Robert in viata mea a adus atata bucurie, atata implinire, dupa atatea luni in care zi de zi mi l-am imaginat, am creat in imaginatia mea scenarii despre si cu el, dar o asemenea bucurie aduce si o anumita presiune, un fel de ... nici Dumnezeu daca era anuntat sa vina la mine acasa nu eram atat de emotionata, agitata, nitel panicata. Poate si asta l-a facut sa planga, sa aiba renumitii colici, poate si din cauza stafilococului auriu prin imediat dupa nastere la ochisorul drept, toate la un loc sau separat au rezultat patru luni foarte, foarte grele de mamicie, primele din viata mea, pe care nu le-am savurat deloc, cateodata as vrea sa ma intorc in timp sa refac pe ici pe colo.
Dupa 4 luni s-a linistit el, m-am linistit si eu, viata a intrat pe un fagas foarte placut, faceam zilnic plimbari cu el prin frumosul parc Herastrau, ne bucuram de fiecare zi ce ne iesea in cale.
La 6 luni am inceput diversificarea cu el, mai nimic din ce i-am oferit nu l-a impresionat, a refuzat mai tot si mai mereu, ramanand la prima lui dragoste: sanul. Nu a fost un copil mancacios, lucru care nu s-a schimbat nici in ziua de azi, el e cel ce mananca sa traiasca, nu invers. Ca mama lui, recunosc ca e frustrant, cand era mai mic mi-a dat mult de furca, e neplacut sa gatesti, sa oferi ce se poate mai bun, mai nutritiv si sa te lovesti de zid, dar ca mama, asa la general, recunosc si ca nu e neaparat ceva rau, macar nu ma stresez pe tema obezitatii, nu-mi fac griji ca va deveni un copil pufos mai tarziu.
Timpul a trecut atat de repede ca nu-mi vine sa cred, ma uit acum cat e de lungan si nu stiu cand s-a facut asa mare. De la prima raceala, la 7 luni care m-a innebunit de frica, la primele cuvinte care au intarziat destul de mult sa apara, la o pata depigmentata pe spate care mi-a dat transpiratii reci zile (daca nu saptamani bune), cu el TOTUL a fost luat de mine foarte serios si foarte in ... grav, dar pun asta pe seama necunoscutului, a noului si a lipsei de control asupra acestora.
La 2 ani ai luni am inceput serviciul, in prima luna a venit mama mea care a stat cu el, pentru a-l adapta usor la separarea de mine, totul a decurs minunat, asa cum a fost si-n luna urmatoare cand a ramas cu bunica din partea lui tati; dupa astea doua luni a mers la gradinita, uimitor, dar uimitor de frumoasa adaptare, in primele zile tati nu reusea sa-l descalte de pantofi si sa-i puna pe cei de interior, atat era de dornic sa mearga acolo. Normal ca a venit si o perioada in care a realizat ca e la program, o mica revolta, un refuz de a manca acolo, dar cu foarte multa blandete si tact educatoarea de acolo (Dumnezeu sa-i dea sanatate Missei Luminita) a reusit sa treaca succese la carnetelul de gradinita, presarat de regula numai cu "azi a mancat doar paine" :).
In scurt timp am ramas si eu acasa, deh... chestiuni de burtica, de bebelina la cuptor, asa ca a mers la program scurt, a fost iarasi o perioada foarte, foarte frumoasa atat pentru mine, cat si pentru el.
Dupa serbarea de iarna (paranteza pentru a descrie cat de foate uiasha inima am avut sa-l vad fulg de nea, sa-l vad vesel pe scena salii de festivitati a Liceului I.L. Caragiale, dansand fericit, bucurandu-se de fiecare moment), a ramas acasa pentru ca a venit surioara Ana pe lume si am decis ca vreo 3 luni (fiind si luni urate de iarna) sa nu mai intre in colectivitate pentru a-l proteja atat pe el, dar mai ales pe micutza maslinuta. Cu nerabdare si fericire a mers din aprilie la gadanitza, mami si Ana il luau de acolo in fiecare zi la ora 1.00
Pe Ana a primit-o cum nu mi-as fi putut imagina, ca-n cele mai frumoase vise ale mele, fericit, bucuros, ca pe un cadou frumos. Cred ca a crezut ca e o jucarie personala pt el - si intr-un fel e, este un cadou si pentru el Nu am simtit niciun moment de gelozie, de rautate, abia acum cand Ana ii intra in jucarii, ii strica traseul lui Thomas si constructiile din Lego, o cearta, ma striga enervat sau plange de suparare.
Perioada de la 3 ani in sus e minunata! Crizele de personalitate sau poate cauzate de faptul ca nu se putea exprima bine s-au mai rarit, comunicam, spune ce-l doare, este o adevarata oglinda a comportamentului nostru si mai ales al meu (ca stau foarte mult cu el). Este bun si intelegator, dar are si momente cand tipa, asa cum mami mai greseste, cand pierde calmul, desi amandoi stim ca nu e frumos sa faci asa ceva.
A terminat un an de gradinita de stat, nu suntem deloc incantati de ea, poate a avut si ghinion cu personalul, insa incercam sa luam ce se poate si ce gasim pozitiv in momentul asta, adevarul e ca scoala de stat se apropie mai mult de gradinita de stat, nu de cea particulara.
Dupa 4 ani, mami isi face curaj si are incredere in el, iesim impreuna in parc, el cu bicicleta, mami cu Ana in carut, da, sunt momente in care e imprevizibil si da, inca este riscul ala de a-ti plesni inima pt ca dispare la locul de joaca, dar simt ca ne indreptam spre mai bine, simt ca intelege ca trebuie sa se uite si el dupa noi, chiar daca acum cateva luni zicea Lasaaaa mami, ce daca ma pierd, doar vii tu sa ma salvezi!
Iubesc perioada asta, creirasul lui e un buretel, ma intreaba TOTUL si absoarbe totul, e varsta lui "de ce?", pus pana ti se usuca gura, e varsta lui "dar ce insemna asta mami?", e varsta cea mai frumoasa din lume.
Dupa 4 luni s-a linistit el, m-am linistit si eu, viata a intrat pe un fagas foarte placut, faceam zilnic plimbari cu el prin frumosul parc Herastrau, ne bucuram de fiecare zi ce ne iesea in cale.
La 6 luni am inceput diversificarea cu el, mai nimic din ce i-am oferit nu l-a impresionat, a refuzat mai tot si mai mereu, ramanand la prima lui dragoste: sanul. Nu a fost un copil mancacios, lucru care nu s-a schimbat nici in ziua de azi, el e cel ce mananca sa traiasca, nu invers. Ca mama lui, recunosc ca e frustrant, cand era mai mic mi-a dat mult de furca, e neplacut sa gatesti, sa oferi ce se poate mai bun, mai nutritiv si sa te lovesti de zid, dar ca mama, asa la general, recunosc si ca nu e neaparat ceva rau, macar nu ma stresez pe tema obezitatii, nu-mi fac griji ca va deveni un copil pufos mai tarziu.
Timpul a trecut atat de repede ca nu-mi vine sa cred, ma uit acum cat e de lungan si nu stiu cand s-a facut asa mare. De la prima raceala, la 7 luni care m-a innebunit de frica, la primele cuvinte care au intarziat destul de mult sa apara, la o pata depigmentata pe spate care mi-a dat transpiratii reci zile (daca nu saptamani bune), cu el TOTUL a fost luat de mine foarte serios si foarte in ... grav, dar pun asta pe seama necunoscutului, a noului si a lipsei de control asupra acestora.
La 2 ani ai luni am inceput serviciul, in prima luna a venit mama mea care a stat cu el, pentru a-l adapta usor la separarea de mine, totul a decurs minunat, asa cum a fost si-n luna urmatoare cand a ramas cu bunica din partea lui tati; dupa astea doua luni a mers la gradinita, uimitor, dar uimitor de frumoasa adaptare, in primele zile tati nu reusea sa-l descalte de pantofi si sa-i puna pe cei de interior, atat era de dornic sa mearga acolo. Normal ca a venit si o perioada in care a realizat ca e la program, o mica revolta, un refuz de a manca acolo, dar cu foarte multa blandete si tact educatoarea de acolo (Dumnezeu sa-i dea sanatate Missei Luminita) a reusit sa treaca succese la carnetelul de gradinita, presarat de regula numai cu "azi a mancat doar paine" :).
In scurt timp am ramas si eu acasa, deh... chestiuni de burtica, de bebelina la cuptor, asa ca a mers la program scurt, a fost iarasi o perioada foarte, foarte frumoasa atat pentru mine, cat si pentru el.
Dupa serbarea de iarna (paranteza pentru a descrie cat de foate uiasha inima am avut sa-l vad fulg de nea, sa-l vad vesel pe scena salii de festivitati a Liceului I.L. Caragiale, dansand fericit, bucurandu-se de fiecare moment), a ramas acasa pentru ca a venit surioara Ana pe lume si am decis ca vreo 3 luni (fiind si luni urate de iarna) sa nu mai intre in colectivitate pentru a-l proteja atat pe el, dar mai ales pe micutza maslinuta. Cu nerabdare si fericire a mers din aprilie la gadanitza, mami si Ana il luau de acolo in fiecare zi la ora 1.00
Pe Ana a primit-o cum nu mi-as fi putut imagina, ca-n cele mai frumoase vise ale mele, fericit, bucuros, ca pe un cadou frumos. Cred ca a crezut ca e o jucarie personala pt el - si intr-un fel e, este un cadou si pentru el Nu am simtit niciun moment de gelozie, de rautate, abia acum cand Ana ii intra in jucarii, ii strica traseul lui Thomas si constructiile din Lego, o cearta, ma striga enervat sau plange de suparare.
Perioada de la 3 ani in sus e minunata! Crizele de personalitate sau poate cauzate de faptul ca nu se putea exprima bine s-au mai rarit, comunicam, spune ce-l doare, este o adevarata oglinda a comportamentului nostru si mai ales al meu (ca stau foarte mult cu el). Este bun si intelegator, dar are si momente cand tipa, asa cum mami mai greseste, cand pierde calmul, desi amandoi stim ca nu e frumos sa faci asa ceva.
A terminat un an de gradinita de stat, nu suntem deloc incantati de ea, poate a avut si ghinion cu personalul, insa incercam sa luam ce se poate si ce gasim pozitiv in momentul asta, adevarul e ca scoala de stat se apropie mai mult de gradinita de stat, nu de cea particulara.
Dupa 4 ani, mami isi face curaj si are incredere in el, iesim impreuna in parc, el cu bicicleta, mami cu Ana in carut, da, sunt momente in care e imprevizibil si da, inca este riscul ala de a-ti plesni inima pt ca dispare la locul de joaca, dar simt ca ne indreptam spre mai bine, simt ca intelege ca trebuie sa se uite si el dupa noi, chiar daca acum cateva luni zicea Lasaaaa mami, ce daca ma pierd, doar vii tu sa ma salvezi!
Iubesc perioada asta, creirasul lui e un buretel, ma intreaba TOTUL si absoarbe totul, e varsta lui "de ce?", pus pana ti se usuca gura, e varsta lui "dar ce insemna asta mami?", e varsta cea mai frumoasa din lume.
Ce zice Ana la 7 luni si jumatate
Zice destul de multe, e o vorbareata mica, probabil Soarta se razbuna, ca tare suparata mai eram cand Robert, pe la aceeasi varsta era tare scump la vorba. I-am facut si lui un fel de jurnal de vorbire pe luni (la momentul ala mai mult de frica), e notat in Cartea bebelusului, poate voi "muta" si aici.
Sa incerc o enumarare totusi: mama, mami, tata, tati, Goghi (Robert), papa, nani, apa, bebe, tzitzi, caca, pipi, nu, da, pa, popopenii (initial ciorapei, apoi si porumbeii), ti-tii (masina si trenul), o (=ou), Mickey, Minnie, Goofy, Manny (de la Manny Iscusitul), chi (creion, pix, adica "de scris"), ca (capul, azi mi-a zis cand foloseam eu robotul "Au, ca!" si arata la cap), "vauapa!" (vreau apa), bobo (bomboana, de fapt, pastilute homeopate de gat), baam (banana), ma (mar), catea (cartea), mau (pisica), fite (frige), migea (mingea, cu variatiunea "migea mea"), pu (pute), gheghegheii (chilotei si gandacei), pa (par), tege (sterge-mana), utza, ma-mac (la rata), muca (musca), up-up (tzup-tzup, la iepuras), ha-hui ha (de la desenul Jake si piratii) si cand zice Jake "haideti sa numaram", Ana zice "unu, doi, tei, babam", satica! (s-a stricat), baa (balon), Buni, Cami.
Sa incerc o enumarare totusi: mama, mami, tata, tati, Goghi (Robert), papa, nani, apa, bebe, tzitzi, caca, pipi, nu, da, pa, popopenii (initial ciorapei, apoi si porumbeii), ti-tii (masina si trenul), o (=ou), Mickey, Minnie, Goofy, Manny (de la Manny Iscusitul), chi (creion, pix, adica "de scris"), ca (capul, azi mi-a zis cand foloseam eu robotul "Au, ca!" si arata la cap), "vauapa!" (vreau apa), bobo (bomboana, de fapt, pastilute homeopate de gat), baam (banana), ma (mar), catea (cartea), mau (pisica), fite (frige), migea (mingea, cu variatiunea "migea mea"), pu (pute), gheghegheii (chilotei si gandacei), pa (par), tege (sterge-mana), utza, ma-mac (la rata), muca (musca), up-up (tzup-tzup, la iepuras), ha-hui ha (de la desenul Jake si piratii) si cand zice Jake "haideti sa numaram", Ana zice "unu, doi, tei, babam", satica! (s-a stricat), baa (balon), Buni, Cami.
Vara ce tocmai s-a terminat
A fost o vara minunata!
Bine, eu sunt omul verilor, al caldurilor cu balaceala, mare, soare si poate de asta mi-a placut asa de mult (unii "carcotasi" poate s-ar plange de multiplele coduri de canicula).
Initial am zis ca vacanta lui Robert, zilele cu amandoi acasa vor fi grele, dar a fost neasteptat de frumos. E adevarat am facut un pic de economie la iesit afara cu ei, am iesit doar dupa amiaza cand ne intalneam toti cu tati in parc, dar mi-a placut la nebunie. Cum ziceam, o vara minunata! Am incercat sa nu ma stresez cu atatea chestii de facut ca femeie casnica si sa savurez cat mai mult concediul de crestere a copilului, aceste zile libere cu copiii mei.
A fost o vara cu destule calatorii, la vecinii bulgari m-am simtit ca-n paradis, am fost cel mai frumos concediu al nostru de pana acum, cu un hotel superb, cu un apartament minunat, totul la superlativ, iar faptul ca a mers mamaie cu noi, ca a fost 3 contra 2 :)) ne-a ajutat sa ne relaxam, sa ne bronzam, sa ne intoarcem cu bateriile incarcate. Robert si Ana au savurat peste maxim zilele cu plaja, nisip, mare, piscina, nu i-am vazut asa fericiti in viata mea. Anuca, asa mica cum e ea se arunca efectiv in valuri, nu o deranja ca era aruncata cu "roatele" in sus, ce mai... fericire maxima. Robert spre final facea scufundari fara aripioarele ajutatoare, pestele lu' mama!
Tot in vara asta am avut excursie la tara, la tataia meu, am vazut cum i-am umplut inima de fericire, curtea si casa de zgomote si rasete, de veselie! Copiii s-au simtit foarte bine, au alergat desculti, au mancat fructe direct din copac, struguri direct din vie, eu am gatit asa cum facea bunicuta mea draga, puneam oala pe foc si apoi ma duceam in gradina luam ceapa, morcovul, totul din Gradina Ursului :) Ne-am propus ca la anul sa mergem mai multe zile, sa stam mai mult pentru ca e o energie minunata acolo.
Asa ca, odata intorsi, intre un aqua parc, un cod portocaliu de canicula, parc si iar parc a venit toamna pe care nu o asteptam asa repede :)
Si vara in imagini:
Bine, eu sunt omul verilor, al caldurilor cu balaceala, mare, soare si poate de asta mi-a placut asa de mult (unii "carcotasi" poate s-ar plange de multiplele coduri de canicula).
Initial am zis ca vacanta lui Robert, zilele cu amandoi acasa vor fi grele, dar a fost neasteptat de frumos. E adevarat am facut un pic de economie la iesit afara cu ei, am iesit doar dupa amiaza cand ne intalneam toti cu tati in parc, dar mi-a placut la nebunie. Cum ziceam, o vara minunata! Am incercat sa nu ma stresez cu atatea chestii de facut ca femeie casnica si sa savurez cat mai mult concediul de crestere a copilului, aceste zile libere cu copiii mei.
A fost o vara cu destule calatorii, la vecinii bulgari m-am simtit ca-n paradis, am fost cel mai frumos concediu al nostru de pana acum, cu un hotel superb, cu un apartament minunat, totul la superlativ, iar faptul ca a mers mamaie cu noi, ca a fost 3 contra 2 :)) ne-a ajutat sa ne relaxam, sa ne bronzam, sa ne intoarcem cu bateriile incarcate. Robert si Ana au savurat peste maxim zilele cu plaja, nisip, mare, piscina, nu i-am vazut asa fericiti in viata mea. Anuca, asa mica cum e ea se arunca efectiv in valuri, nu o deranja ca era aruncata cu "roatele" in sus, ce mai... fericire maxima. Robert spre final facea scufundari fara aripioarele ajutatoare, pestele lu' mama!
Tot in vara asta am avut excursie la tara, la tataia meu, am vazut cum i-am umplut inima de fericire, curtea si casa de zgomote si rasete, de veselie! Copiii s-au simtit foarte bine, au alergat desculti, au mancat fructe direct din copac, struguri direct din vie, eu am gatit asa cum facea bunicuta mea draga, puneam oala pe foc si apoi ma duceam in gradina luam ceapa, morcovul, totul din Gradina Ursului :) Ne-am propus ca la anul sa mergem mai multe zile, sa stam mai mult pentru ca e o energie minunata acolo.
Asa ca, odata intorsi, intre un aqua parc, un cod portocaliu de canicula, parc si iar parc a venit toamna pe care nu o asteptam asa repede :)
Si vara in imagini:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)