Temuta zi de 15 ianuarie a venit, am avut emotii pentru tot, pentru mine, pentru Ana, pentru Robert... bine, el deja a ainceput gradinita de luni, fara probleme, dar aveam emotii ca mamaie urma sa-l culeaga la pranz, sa le dea sa mananc si sa-i bage la nani. Singura si neinarmata cu tzizi. :)
Am avut neinspiratia sa nu o pregatesc deloc pe Ana vizavi de plecarea mea la serviciu, foarte gresit! Doar stiam ca e atat de isteata si intelegatoare!! Da-i Doamne romanului mintea ce de pe urma... Asa ca s-a trezit, a intrebat de mami, s-a suparat si nu a mai vorbit cu mamaie o vreme. La pranz, s-au dus amandoua dupa Robert, nu stiu cum a crezut, in mintisoara ei ascutita, ca voi fi la Robert; cand usa gradinitei s-a deschis si Robert a aparut singur, a picat cerul pe ea, a pus botic si a inceput sa planga "mami, mami!"
Revederea a fost foarte emotionanta, mi-au dat lacrimile de atata dragoste cu cata m-a acoperit, cati pupici si cum imi tragea ea fata cu palmele, spre fata ei. Adorata!
Robertelul e baiat mare, a fost cuminte cu mamaie, a dormit, papat si m-a asteptat fara suparari.
Zilele urmatoare au fost mult mai bune pentru Ana, a inteles ca mami biciu! Da, si tati biciu, mami biciu si Obet ghighitza! si desi ma asteapta cu mare nerabdare, nu mai plange cand se trezeste, e vesela si jucausa toata ziua.
In rest, incerc sa ma acomodez, sa ma reacomodez cu atmosfera cenusie si trista de la birou, cu imbulzeala de la metrou, cu alergatura birou-metrou-autobuz-casa, ma dezbrac din casa scarii si ma enerveaza ca sunt extraordinar de obosita seara. Ma agita nitel gandul daca si cum ma voi descurca eu dupa ce pleca mama, care e un ajutor extraordinar, dar... important e sa fim sanatosi cu toti, ca ne descurcam noi cumva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu